Centrul de Resurse Juridice a participat la întâlnirea organizată de președintele României la Palatul Cotroceni, luni, 26 martie.
Lună: martie 2019
După 1989, mesajul a fost contestat de numeroase ori, iar oamenii au solicitat înlăturarea acestuia.
Știrea că Tudor Chirilă ar fi fost implicat miercuri într-o bătaie a facut înconjurul internetului. Pare că nu este prima dată când actorul/cântarețul nu este la prima experiență de acest gen.
Pesediștii și peneliștii fug prin Tunelul Timpului, poporanii se descurcă cum pot, ineversarea polilor magnetici schimbă configurațiile geostrategice în doi timpi și trei mișcări
Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 2, a învins-o, miercuri, cu 6-4, 7-5, pe jucătoarea chineză Qiang Wang, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 18, calificându-se…
Elicopterul făcea parte dintr-un escadron de patru şi se deplasa pe o rută între portul Aktau la Marea Caspică şi oraşul Şimkent din estul Kazahstanului. Aeronavele, în care călătoreau membri ai forţelor speciale…
Premierul britanic Theresa May va supune vineri un nou vot asupra acordului său Brexit, dar totul depinde de decizia preşedintelui Parlamentului britanic, a declarat un parlamentar conservator…
Consilierii locali din Timişoara au adoptat, miercuri după-amiază, o hotărâre prin care au stabilit ca sediul Alianţei Vestului (AVE) să fie la Timişoara, în clădirea în care în trecut funcţiona Primăria…
La alegerile europarlamentare din acest an nu vor mai exista în peisajul cita din bannere și corturi pentru promovarea candidaților.
Dana Gîrbovan a confirmat că discuţiile nu s-au axat pe referendum, ci pe legile justiţiei şi modificările aduse. Una dintre principalele teme a fost Secţia de Anchetă a Magistraţilor…
Procurorul general Augustin Lazăr cere Consiliului Superior al Magistraturii să verifice posibile abateri disciplinare comise de procurorul şef adjunct al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie…
Operatorul de telefonie mobilă Orange are mari probleme la această oră. Rețelele de date și voce nu funcționează în mai multe localități din țară. Totul a început…
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba a trimis la Blaj, miercuri, o echipă de specialişti de medicină preventivă şi inspectori sanitari pentru a lua măsuri de limitare a focarului de hepatită acută virală….
DNA menţionează că, prin adoptarea OUG pentru contestaţia în anulare, ar putea fi rejudecate 42 de cauze cu 335 de inculpaţi…
Klaus Iohannis a decis să convoace un Referendum simultan cu alegerile europarlamentare. Motivul real a fost explicat fără dubii de reprezentanţii ONG-urilor…
La rândul său, Rareş Bogdan, care deschide lista PNL la europarlamentare, a susţinut că va fi „cea mai grea bătălie”…
Celebru după ce a ajuns în atenția presei și a magistraților de la Inspecția judiciară din cauza conduitei sale profesionale, George Bucurică ar putea participa la discutiile pe tema situației din justiție care au loc miercuri după amiază la Cotroceni.
Fostul premier al Republicii Moldova, Iurie Leancă, pe lista candidaţilor Pro România la europarlamentare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în 8 martie, contestaţia formulată de USR şi PLUS împotriva deciziei BEC prin care a respins protocolul de constituire al alianţei electorale „Alianţa 2020 USR-PLUS”…
Liderul PNL Ludovic Orban a declarat, miercuri, că PNL este alături de preşedintele Klaus Iohannis şi susţine demersul acestuia privind convocarea unui referendum pentru justiţie…
Organizaţia Salvaţi Copiii a cerut, miercuri, Avocatului Poporului să se implice în cazul copilului din Botoşani agresat de preot, apreciind că internarea copilului indică gravitatea faptelor şi…
Gabriel Tamaș are 63 de selecții la națională. În 2008, a primit Medalia „Meritul Sportiv”, clasa a treia, din partea Președintelui României, Traian Băsescu.
Lista completă va fi prezentată vineri de către Gabriel Oprea, liderul formaţiunii, într-un eveniment care va avea loc la sediul central al UNPR din Bucureşti…
China va începe urmărirea penală a fostului şef al Interpol, Meng Hongwei, pentru corupţie după ce a fost anchetat pentru că a cheltuit sume ”generoase” din fonduri publice, abuz de putere şi…
Pe numele primarului Timişoarei, Nicolae Robu, s-ar putea întocmi un dosar penal pentru distrugere, după ce a tăiat cablurile aeriene ale unor operatori care nu au dorit să le mute în subteran…
Cântăreţul Tudor Chirilă a explicat că, în timp ce se afla miercuri în centrul Bucureştiului, a avut un conflict bărbătesc cu un individ care…