Horia-Roman Patapievici argumentează de multă vreme ideea că Marx a întemeiat o religie politică atunci când a vorbit despre eliberarea întregii omeniri prin proletari.
Lună: septembrie 2022
Muzeul naţional din Amsterdam a permis ca în ultimele trei luni acestea să se ”dezlănţuie” în toate crăpăturile şi colţurile sale.
Românii percep realitatea pe două căi. În mod direct, pe măsură ce primesc facturile pentru electricitate sau gaze, de fiecare dată când..
Teheranul a declarat că regretă această decizie ‘bazată pe informaţii nefondate transmise de propaganda presei străine” împotriva Iranului.
Bucureşteni sau turişti, cei care vor urca în interior se vor bucura de o panoramă unică asupra oraşului cu ajutorul celor patru lunete…
Și-au completat astfel palmaresul, care cuprindea titlul olimpic şi cel european în această probă.
Vizita va include mai multe întâlniri de lucru, prima fiind programată luni, 26 septembrie, când delegația română va avea…
Cu înțelepciune, modestie și echilibru, românii de la sat au știut, din generație în generație, să-și…
Prognoza a fost făcută după ce operatorul danez de sistem Energinet a declarat sâmbătă că gazoductul ar putea…
Printre aceștia se aflau cinci cetățeni britanici care au fost eliberați – printre care John Harding, Dylan Healy, Andrew Hill și Shaun Pinner.
Mai multe rapoarte au documentat, de asemenea, modul în care persoanele care nu au efectuat serviciul militar au primit…
Tânăra de 23 de ani a câştigat trei turnee în această perioadă, după ce s-a impus la Washington D.C. şi Cleveland, în august.
ALTERNOSFERA lansează proiectul THEATROLL – o serie de concerte în cele mai frumoase săli de spectacol din România și Republica Moldova.
În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – CEI O SUTĂ – DIAVOLUL ARGINTIU, apărută la ED. CURTEA VECHE 2011
Chiar înainte de deschiderea urnelor, la ora 07:00 (05:00 GMT), oamenii stăteau la coadă sub un cer înnorat, relatează AFP.
Zeci de mii de utilizatori au răspândit zvonuri neconfirmate despre arestarea preşedintelui şi înlăturarea sa de la putere..
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat şocat de faptul că Israelul nu a oferit…
Războiul (din Ucraina) îi încrâncenează pe oameni. Și pe cei care participă efectiv, și pe cei care privesc de pe margine. Încontrările opinenților devin tot mai contondente.
Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov, a declarat sâmbătă, la New York, că regiunile din Ucraina în care au loc referendumuri vor fi…
Bourla a primit patru doze de vaccin COVID dezvoltat de Pfizer și partenerul său german BioNTech.
A zis, chiar el a zis! Sau poate chiar tu ești hoțul. Nu te codi. Ne întâlnim noi îndată pe Twitter și-o să-mi zici. Bine, bine, lasă că vedem noi,
Maxim Lyubomudrov, care conduce departamentul autorității de reglementare care supraveghează cele mai mari bănci din țară, a declarat că…
Dacă mai aveți vreo iluzie, tocmai s-a spulberat. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că…
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a acuzat România de încălcarea…
El a menţionat că ulterior discuţiile se vor muta în Consiliul Naţional tripartit, unde este şi premierul şi miniştrii, astfel încât…
Noi imagini cu recruții ruși fac înconjurul internetului. Nelipsită și de această dată…