Fără categorie

Ca actor de teatru a interpretat peste 50 de roluri, pe scenele teatrelor Bulandra, Comedie, National, Creanga, sau în teatrele din țară, la Brașov, Sibiu sau Ploiești.

Fără categorie

Manevră de succes, Andografia zilei, In memoram Octavian Andronic, Manevră de succes, Andografia zilei, In memoram Octavian Andronic

Fără categorie

Auditorii Camerei de Conturi Hunedoara au decis că municipiul Deva nu produce suficient de mult gunoi pentru depozitul ecologic administrat de Supercom, firmă patronată de Ilie Ciuclea – fost senator PSD, supranumit „Lordul gunoaielor”.

Fără categorie

Procesul de divorţ dintre Partida Socialistă și Partida Liberală a însufleţit întreg orăşelul. În acele zile, gazeta noastră locală

Fără categorie

Din cercetări, s-a stabilit că ulterior, aceștia ar fi declararat pariurile ca fiind câștigătoare, cauzând un prejudiciu estimat de aproximativ 315.000 de lei.

Fără categorie

A apărut printre ideologi o specie de sofiști care urăsc rasa albă. Vina ei de neiertat ar fi aceea că ar distruge azi echilibrul planetar, iar în trecut a inventat exploatarea, adică inegalitatea dintre oameni.

Fără categorie

Satelitul construit de un grup de elevi din Bucureşti a fost testat în laboratoarele Institutului de Microgravitație din cadrul Universității Politehnice din Madrid (UPM).

Fără categorie

Moderna a declanșat un litigiu în care pretinde că Pfizer i-a încălcat proprietatea intelectuală referitoare la formula și componentele vakseenului …(…)dacă cele două vakseenuri sunt unul copiat după altul, înseamnă că o autorizație este în plus și că este acordată în baza unui fals.

Fără categorie

Din cînd în cînd revin la diverse știri să văd ce mai este nou. Așa, printre altele, am vrut să aflu ce s-a mai ales de Dragoș Dobrescu și de Doru Boștină, doi crai al afacerilor din umbră și din culisele politicii românești.