Rea-credință multinațională

Rea-credință multinațională

Author

Rea-credință multinațională

Ai bani în două buzunare. Uite ce te rog eu, statul: îți las în buzunarul din stânga sumele pe care mi le datorai mie și le pun în cârca salariaților, dar mă aștept ca, în buna ta credință, să iei din buzunarul drept echivalentul acelor sume și să îl treci în brutul salariaților; eu nu te pot obliga să faci asta, dar mizez pe bunele tale intenții și mă aștept să le demonstrezi acum, sub presiunea salariaților, nu a ANAF-ului; „târgul“ este cinstit, tu nu ai ce pierde, iar eu, statul, câștig la fondul de pensii; bașca faptul că și salariatul va câștiga la pensie (când va fi pensionar).

Nu. De trei ori nu. „Târgul“ nu este cinstit – gândesc multinaționalele, dar nu exprimă gândul în public. Nu ne place să nu mai fim libere să păcălim ANAF-ul, ca și până acum. Noi puteam întârzia cât voiam plata acelor sume pe care le datoram statului (fondului de pensii și fondului de sănătate).

Ăsta e tot scandalul transferului de contribuții sociale de la angajat la angajator. BNS ține partea marilor angajatori. Cartel Alfa, la fel. Marii angajatori de rea-credință lucrează pentru debarcarea guvernării PSD – ALDE.

În țară, sunt ajutați de Iohannis și DNA.

N-a mai deranjat nimeni, până acum, buzunarele marilor companii. A făcut-o, iată, PSD – Dragnea, sub tirul de înjurături ale lui Ponta-fără-de-partid și cele ale sindicatelor-fără-onestitate. N-a fost o surpriză pentru cei care de multișor (încă din februarie) îi pregăteau lui Dragnea cartonașul roșu. Uite, Liviule, ce frumos s-a retras Blaga, cel pe care noi ți l-am pregătit din timp ca exemplu de retragere pe bază de DNA! Tu de ce nu înțelegi să te retragi?

Încă din februarie – pentru cine citește programe de guvernare, dar cine le citește în afară de specialiști? – era predictibil că PSD – ALDE vor umbla la buzunarele multinaționalelor. Era timp suficient pentru a gândi un contraatac. Iar el a fost, iată, concretizat prin intermediul Codruței Kovesi.

Dar nici faptul că Dragnea nu vrea să cedeze, urmând modelul Blaga, nu poate fi o surpriză. Omul e pățit. Are deja o condamnare înscenată politic. S-a retras și el din funcții, în trecut. Era vicepremier și a demisionat atunci când s-a pornit urmărirea penală în dosarul „Bombonica“.

Între timp, Dragnea a înțeles că nu există arme legale între el și procurori. Dacă procurorul greșește într-un dosar, la un an după momentul greșelii, i se prescrie eroarea. Să zicem că suspectul va fi achitat peste doi ani în dosarul „Tel Drum“. Nu se mai poate întoarce împotriva procurorului. Procurorul este deja exonerat de orice răspundere. Între timp, tu, păgubitul, ai ajuns pe tușă, ca Ponta, ori ca Blaga.

Dacă nu va ceda în urma efectelor DNA, Dragnea va fi împins să cedeze în urma dereglărilor economico-financiare. Valuri de scumpiri, devalorizarea leului, ­creșterea ROBOR-ului. Ratingul de țară nu poate fi coborât, dată fiind creșterea economică, dar populația poate fi întoarsă împotriva Guvernului.

Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

19 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *