Unii pacienţi ai Institutului Oncologic Bucureşti au fost puşi, vineri, în faţa unei situaţii de criză: nu puteau face tratament citostatic, întrucât nu exista ser fiziologic, iar unitatea nu mai avea nici antibiotice, leucoplast şi comprese, directoarea declarându-se surprinsă de situaţie.
„Este îngrozitor, nu mai avem nimic. Nu avem ser fiziologic necesar dizolvării citostaticelor şi nici medicamentul Osetron, care se dă pentru stările de greaţă ce apar în urma administrării citostaticelor. Nu avem nici calmante, leucoplast, comprese şi antibiotice”, au declarat, pentru MEDIAFAX, mai mulţi pacienţi internaţi în unitatea sanitară.
Managerul Institutului Oncologic Bucureşti (IOB), Ana-Maria Niţulescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că a aflat vineri despre lipsa unor medicamente şi materiale sanitare şi că nu există stocuri de urgenţă.
Potrivit managerului IOB, în ultima lună, toate spitalele au această problemă.
Ana-Maria Niţulescu a mai spus că desemnat o comisie care să se ocupe de deblocarea situaţiei.