Tribunalul Bucureşti a aprobat cererea de intrare în insolvenţă a Carrefour România, compania care administrează reţeaua locală omonimă de hipermarketuri, la cererea unui furnizor, scrie Ziarul Financiar.
Procedura de insolvenţă a fost cerută de compania GSL Logistic, un distribuitor de scutece şi accesorii pentru copii si adulţi din Bucureşti.
Potrivit unor surse apropiate companiei, citate de ziar, datoriile Carrefour România către furnizor sunt de circa 800.000 de lei (170.000 de euro).
Conform sursei citate, la cererea avocaţilor, Carrefour a achitat deja datoria şi a cerut suspendarea hotărârii de intrare în insolvenţă, o decizie urmând a fi luată în prima săptămână din luna ianuarie.