Hai să punem doi români unul lângă celălalt: unul înalt şi drept ca bradul, celălalt mic şi răsucit ca un ienupăr. Hai să-l punem pe nea Lisandru Verbiţa (că el e bradul) lângă fostul tovarăş năpârlit, secretar de partid la revista “Lumea” pe vremea lui Ceaşcă, nea Ilie Şerbănescu. Doi români şi cât de diferiţi unul de celălalt! Primul pare că nu se lasă îndoit de bătaia vântului, al doilea se văicăreşte că orice am face PUTEREA o are impostorul, hoţul de la Cotroceni.
Dacă ar fi să ne luăm după Ilie Şerbănescu, acest “maestru” al scâncetelor, ar trebui să ne întindem pe rogojină, să ne punem mâinile pe piept şi să lăsăm Mercedesul lui Băse să treacă peste noi. Dacă nea Ilie este specialist în ceva, atunci priceperea lui stă în semănatul îndoielii: adică mlădios să batem temenele şi, în nici un caz, să nu ne pişăm contra vântului că ne stropim pe pantaloni. Nici vorbă să ne revoltăm pentru că oricum nu obţinem nimic. Spre disperarea sa, nea Ilie Şerbănescu este pleşuv şi nu mai are ce smulge de pe cap. Ce ne vinde el la televizor? Neputinţă! “Nu putem face nimic, totul e inutil!” Neputinţa noastră stă faţă în faţă cu cei care au putinţa, adică Băsescu şi hoţii lui. Ce propovăduieşte el este inacţiunea: “Că tot nu putem face nimic!”. Aceasta este explicaţia supravieţuirii satrapilor pe pământul românesc: existenţa unora ca nea Ilie care nu fac altceva decât să împrăştie neîncrederea, îndoiala şi teama. Neîncrederea în noi, neîncrederea în puterea noastră, neîncrederea într-o posibilă victorie. Tiranii s-au prăbuşit, au căzut atunci când a glăsuit nea Lisandru Verbiţa din Suraia. Nea Ilie Şerbănescu e un produs derivat al spiritului de turmă, de partid. Ştim noi care partid… Dacă laşi uşa la coteţ deschisă şi vulpea mănâncă găinile, nu e vina vulpii…
Până când se va bronza la lumina reflectoarelor din studiourile Antenei 3 nea Ilie Şerbănescu? Când se va auzi în fiecare seară vocea lui nea Lisandru? Mă întreb: nea Ilie, cum ai fi comentat matale bătălia dintre David şi Goliath? Care ţi-ar fi fost pronosticul? “Să nu te baţi cu Goliath că e mai mare, e mai puternic, i-a bătut pe toţi!”
Vameşul fălcos Blaga se amăgeşte zicând că poporul român e liniştit şi cumpătat. Tare mi-e teamă că poporul român, în loc să fie pe placul lui, adică să semene mai mult cu nea Ilie, s-ar putea să fie mai mult ca nea Lisandru. Sunt mulţi români ca Ilie Şerbănescu, e drept… Dar sunt mult mai mulţi, nenumărat de mulţi ca Lisandru Verbiţa. Ei nu cuvântă; strâng din dinţi şi din pumni. Se asemuie valului din adâncuri care se ridică deşi suprafaţa apei pare liniştită. Şi s-ar putea, mai devreme decât am crede, văzând că votul (singura lor supapă) poate fi furat, desconsiderat, ineficient să se transforme şi să treacă la fapte ca în versurile lui Coşbuc:
“Să nu dea Dumnezeul cel Sfânt,
Să vrem noi sânge, nu pământ!”
