E vorba de o taxă pe care românii o plătesc de sute de ani. Din sentimentele care o sporesc s-a născut şi proverbul cu capra vecinului condamnată la moarte. De doi ani plătim chiar un impozit special pe acest sentiment încrâncenat, egoist şi cu multe accente groteşti. Să ne aducem aminte cu ce elan s-au aruncat ziarele şi televiziunile pe nu ştiu ce fost secretar de stat. Sau pe directoarea Fondului Proprietatea, deşi firma care asigură managementul s-ar putea să-l plătească pe directorul ei cu o leafă de 5 ori mai mare (deşi eu nici azi nu ştiu dacă nu cumva suma vehiculată atunci n-a fost una super-umflată) decât a directoarei indigene puse la zid. Başca ura oarbă pe comandantul de navă Geică, devenit personaj pe seama pensiei, a orelor de zbor prestate ca în tinereţe şi pe funcţia de director de nu ştiu ce instituţie. Adică rotofeiul bărbat din aviaţia românească încasa un soi de trei lefuri babane. Ţintă perfectă pentru moartea caprei. Ţara întreagă s-a umflat în pene, a roşit şi a dat în tremurici. Cum adică, umflatul acela să câştige un purcoi de bani? Nimeni nu s-a întrebat cât câştigă un pilot de Airbus 320, ce pensie are şi ce bani mai poate obţine dacă mai zboară ore plătite separat. În ciuda resentimentelor acumulate, aş vrea să vă asigur un lucru. Hulitul şi numitul Geică ar fi câştigat dublu! Şi directoarea Fondului Proprietatea. Ea ar fi putut atinge chiar 100.000 de euro pe lună. Acum ce folos!Iovan, pilot şi el de mare experienţă, a fost aruncat la 400 de euro, directoarea de la Proprietatea a plecat, iar Geică pescuieşte din ce i-a mai rămas. Presupun că pentru o carieră de pilot mai are şi el cam tot de un vin şi de-o coadă de peşte.
Suntem fericiţi? Le-a murit capra şi putem juca tontoroiul. Ne-am golit o mare parte din umorile acumulate după 1990 faţă de toţi cei care au făcut nişte bani. Nu mă refer aici la marile şi nenumăratele tunuri, la jepcari şi clienţii politici. Discuţia pe care o propun cititorilor se referă la altceva. La folosirea grosolană a întregii populaţii într-o mare operaţiune de manipulare. Povestea cu atacul orchestrat la pensiile şi salariile nesimţite (e drept că prin tot felul de ministere secretarii de stat super-plătiţi s-au înmulţit ca iepurii) are la bază o operaţiune complexă de intoxicare şi manipulare. Această bandă de impostori aflată la putere a aflat de vreo 3-4, poate chiar 5 ani că fondurile de pensii se vor goli, că bugetul de stat se va subţia pe zi ce trece. Nu le mai rămânea decât să închidă robinetele banilor publici sau să taie pensiile şi salariile oamenilor. Şi au ales a doua variantă. Şi s-au folosit de naivitatea jurnaliştilor dispuşi să sară cu mânie proletară pe toţi oamenii cu salarii şi pensii mai mari. Invidia şi prostia ne-au mânat în luptă până când duşmanii poporului au căzut laţi, iar lefurile şi pensiile combatanţilor s-au făcut jumătate.
Cu o nemărginită tristeţe nu-mi rămâne decât o precizare banală. S-au folosit de resentimentele noastre pentru a ne taxa pe toţi.
Am plătit o taxă pe invidie şi pe mânia proletară.
