Guvernul a adoptat vineri, într-o şedinţă specială, ordonanţa de urgenţă privind medologia de recalculare a pensiilor militare.
„Prin legea 119/2010 am impus recalcularea tuturor pensiilor speciale pe baza principiului contributivităţii. Legea 119 face referire la următoarele categorii de pensii speciale: cele militare, de serviciu ale deputaţilor şi senatorilor, ale funcţionarilor publici parlamentari, ale personalului diplomatic şi consular, personalului aeronautic civil, al personalului Curţii de Conturi şi personalului instanţelor judecătoreşti”, a declarat premierul Emil Boc după şedinţa specială de la Guvern.
Oficialul a completat că au existat doi termeni de recalculare ale pensiilor: pentru pensiilor militari, termenul de recalculare a fost sfârşitul lui decembrie 2010, iar pentru celelalte pensii, termenul a fost de 31 august 2010.
Prin recalcularea tuturor pensiilor, mai puţin cele ale militarilor, s-a făcut o economie de 50 de milioane de euro la bugetul de stat, a mai spus Emil Boc.
Pensiile militarilor au fost recalculate până în 31 decembrie 2010. Astfel am luat următoarea decizie: Pensiile militarilor pentru care, la calculul pensiilor recalculate, s-a avut în vedere salariul mediu brut pe economie, se revizuiesc până în 31 decembrie 2011 pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar.
Obligaţia identificării şi transmiterii la Casele de pensii în vederea efectuării revizuirii revine instituţiilor statului pentru aceia la care pensiile s-au recalculat pe baza salariului minim pe economie.
Există trei situaţii cu privire la pensiile militare:
1. Situaţia pensionarilor militari în legătură cu care pensia s-a calculat corect, pe baza veniturilor lunare şi care au primit pensia mai mare sau mai mică, dar corectă, pe baza principiului contributivităţii. Această pensie se menţine în continuare în plată, fie că a scăzut sau a crescut.
2. Pentru pensiile recalculate pe baza venitului mediu brut pe economie şi ale căror cuantumuri sunt mai mari decât cele aflate plata în luna decembrie, se menţin în continuare cuantumurile în plată primite, mai mari decât în luna decembrie până la data emiterii deciziei de revizuire.
3. Pensiile recalculate tot pe baza salariului mediu brut pe economie, dar ale căror cuantumuri sunt mai mici în ianuarie decât în decembrie, se vor plăti cu luna februarie la nivelul lunii decembrie, până la momentul deciziei de recalculare pe baza veniturilor lunare.