Licitaţia de Mărţişor organizată săptămâna aceasta de Casa Artmark a înregistrat câteva rezultate remarcabile, în pofida valorii inegale a lucrărilor propuse. Vedeta serii a fost, la mare distanţă de celelalte lucrări, „Femei în parc”, de Ioan Andreescu, pictură în ulei pe panou de lemn, provenind din colecţia Toneanu de la Galaţi. Reprodus în monografia dedicată pictorului de Radu Bogdan şi în cea semnată de Iulian Mereuţă, tabloul, evaluat la 75.000-125.000 de euro, a fost achiziţionat, după o licitaţie alertă, la 130.000 de euro. În stilul Şcolii de la Barbizon, lucrarea se remarcă prin gama cromatică luminoasă, printr-o atmosferă calmă, relativ rară în opera artistului.

Gheorghe Petrașcu, Natură statică cu ulcică, pensule și carte
Unul dintre artiştii interbelici apreciaţi invariabil de colecţionari şi de negustorii de artă, Gheorghe Petraşcu, a fost prezent în această licitaţie cu câteva lucrări, dintre care s-a detaşat o „Natura statică cu ulcică, pensule şi carte de artă”, piesă datată 1933, perioadă de deplină maturitate a artistului, care practică folosirea simultană a mai multor culori, contrastul lor fiind subliniat de negrul atât de prezent în pictura lui şi de alburi. Evaluată la 25.000-35.000 de euro, ea a fost vândută cu 48.000 euro. Tot registrului tematic specific artistului i se integrează şi „Marea la Tekirghiol”, din 1935, vândută sub estimarea iniţială de 20.000-30.000 de euro, cu 17.000 euro. Şi modalitatea de realizare plastică, cu împăstări creând o materialitate densă, cu contrastul tonal şi atenţia pentru veridicitatea detaliului atestă mâna sigură a artistului pasionat de marine, în care prezenţa omului se transformă, ca şi în unele dintre interioarele sale, în semn menit să exalte spaţialitatea, să pună în valoare monumentalitatea peisajului. O „Bretonă” este mai apropiată de impresionism decât ne aşteptăm de obicei de la Petraşcu (8.000 de euro).

Nicolae Grigorescu, Visare
Un preţ relevant a fost obţinut de „Visare”, elegiac portret de femeie semnat Nicolae Grigorescu, provenit şi acesta dintr-o colecţie cunoscută, cea a lui Ludovic Spies. E drept, de această dată suma la care a fost adjudecată pictura pe lemn a fost inferioară evaluării experţilor casei: 19.000 de euro, faţă de 25.000-40.000.
Chiar dacă preferinţa licitatorilor a mers vizibil către academism şi către arta interbelică, în care au putut fi achiziţionate câteva piese frumoase de Ştefan Popescu, „La umbra nucilor” (4.000 euro, în interiorul evaluării), Samuel Mützner, „În grădină la Şopârliţa”, pictată aproape pointillist, manieră frecventă la acest artist (5.000 euro), Francisc Şirato, „La umbră”, cu atenţia artistului pentru interacţiunea formă-lumină (4.000 euro, sub evaluarea de 5.000-8.000) sau Lucian Grigorescu, „Peisaj din sudul Franţei”, aparţinând perioadei de început a artistului, influenţată de postimpresionismul cezannian, lucrare ce a depăşit consistent evaluarea de 1.400-2.600 de euro, fiind adjudecată la 4.250 euro, s-a remarcat în licitaţie şi interesul pentru perioada postbelică, e drept, mai ales pentru artiştii deveniţi deja clasici. Un peisaj, „Satul dintre munţi”, de Dumitru Ghiaţă, ulei pe hârtie, a atins preţul, nesperat de evaluatori, de 6.000 euro, acelaşi cu al tabloului „Natură statică cu mic dejun” de Alexandru Ciucurencu, în gama cromatică obişnuită în perioada sa de mijloc, în care suprafeţele de culoare respiră graţie sublinierilor cu negru.

Tia Peltz, Cele trei grații
O spectaculoasă ridicare a preţului, de la 500-800 de euro la 2.000, a realizat uleiul „Cele trei graţii” al Tiei Peltz, piesă adorabilă prin ironia ei şi prin transparenţa culorii.
Apărând rar pe piaţa de artă, operele lui Corneliu Baba sunt de fiecare dată vânate de colecţionari. Licitaţia de Mărţişor a cuprins două picturi, „Anemone”, din 1982, o natură statică de o preţioasă materialite şi o calitate cromatică care au ridicat, de altfel, preţul de la 6.000-9.000 de euro estimaţi la 19.500 euro, depăşind „Visarea” lui Nicolae Grigorescu, şi „Autoportret cu personaje”. Aparţinând perioadei „Spaimelor şi „Regilor nebuni”, acest „Autoportret” ocupă un rol special în suita de autoportrete ale maestrului, prin asumarea unui anume statut al creatorului, prin expresionismul care a marcat ultima lui etapă de creaţie. Evaluat la 5.500-8.500 de euro, tabloul a fost vândut cu 12.500 euro.

Corneliu Baba, Autoportret cu personaje
În domeniul graficii merită semnalată prezenţa unei lucrări semnate de cehul Frantisek Kupka, la graniţa artei abstracte, „Naşterea lumii”, realizată în aquaforte şi aquatintă colorată, achiziţionată cu 700 de euro.
Câteva piese remarcabile s-au semnalat şi în domeniul artei decorative, fie că a fost vorba despre un „Serviciu de ceai/cafea”, din argint, din atelierul Christian F. Heise, din Copenhaga (4.000 de euro), cu elemente Art Nouveau, de un „Vas Art Nouveau decorat cu plante acvatice si libelule”, din sticlă stratificată, semnat, prin incizie pe bază, Daum Nancy, cu Crucea de Lorena (3.250 euro, faţă de 3.000 – 6.000 estimaţi) sau de o piesă Art Deco, un vas decorativ „Archers”, al cărui model a fost creat în 1921 (5.000 de euro).
Inedită pe piaţa de artă bucureşteană, vânzarea colecţiei medicului şi pictorului Petre Buzatov din Iaşi, formată din creaţii ale unor cunoscuţi artişti ai locului, Ion Gânju, Dan Hatmanu, Dimitrie Gavrilean, Corneliu Baba (perioada ieşeană). Preţul lucrărilor achiziţionate s-a situat, în general, în jurul sumei de 2.000 de euro. S-au detaşat „Alchimistul”, piesă din 1970 a pictorului Dimitrie Gavrilean, caracterizată prin aplecarea creatorului către simbolism şi încifrarea sensurilor (5.000 de euro), şi un „Autoportret” al lui Dan Hatmanu (4.750 euro, faţă de 1.800 – 3.200 estimaţi), în cheie parodică.

Dumitru Gavrilean, Alchimistul
O licitaţie de vinuri poate intra eventual în sfera artei şi nu numai a enologiei, prin modul de prezentare, eventual prin designul recipientelor sau al etichetelor. Casa Artmark a creat, pentru unele dintre soiurile propuse, o paralelă cu evenimentele artistice ale anului de producţie, ca în cazul unui „Cabernet Sauvignon” din 1938, al podgoriei Murfatlar, achiziţionat cu 700 euro (cel mai mare preţ). Aflăm astfel că în acel an au început filmările pentru pelicula „Pe aripile vântului”, a debutat, la postul de radio Bucureşti, Maria Tănase şi, mai ales, a fost inaugurată, la Târgu Jiu, „Coloana fără sfârşit” a lui Constantin Brâncuşi.