Peste două săptămâni comemorăm un sfert de veac de la tragedia din Cernobîl – 26 aprilie 1986 -, când a explodat reactorul numărul 4 al centralei nucleare din această localitate ucraineană. Este cea mai mare catastrofă consemnată la o centrală atomică, cu numeroase victime, cu mari şi grave implicaţii în special în domeniul contaminării radioactive. Evenimentul va fi marcat de faptul lumea este cu ochii pe Fukushima, lucru firesc, întrucât, de data aceasta, în urma unui seism devastator, de nivelul 9 pe scara Richter, şi a unui tsunami uriaş, au fost grav afectate mai multe reactoare, şi nu doar unul. În plus, în fiecare zi care a trecut de la tragedia de la centrala japoneză au apărut noi complicaţii la fiecare reactor, s-au înregistrat fisuri, au avut loc scurgeri radioactive etc. În atare împrejurări, era normal ca specialiştii să nu mai ocolească adevărul ori să minimalizeze amploarea acestei catastrofe. Era şi greu dată fiind avalanşa de ştiri grave despre evoluţia situaţiei de la fiecare reactor.
Una dintre opiniile ce au reţinut atenţia îi aparţine rusoaicei Natalia Mironova, specialistă în energie atomică. Aflată la Washington, ea declara că ceea ce s-a întâmplat la Fukushima este „mai grav” decât ceea ce s-a petrecut la Cernobîl, în aprilie 1986. „La Cernobîl a fost ca o explozie a unei bombe murdare. Noua bombă murdară este Fukushima, iar ea va costa şi mai mult”, declara Natalia Mironova, ingineră, specializată în termodinamică. „La Fukushima este mai rău ca la Cernobîl”, le spunea ea unor ziarişti, adăugând că accidentul nuclear nipon l-ar putea depăşi pe cel de la centrala din Ucraina pe scara internaţională de măsurare a gravităţii acestui gen de evenimente. Cel de acum 25 de ani a fost de nivelul 7, el fiind considerat cel mai grav din istoria energiei nucleare folosite în scopuri civile. „Cernobîlul era la nivelul 7, şi nu era vorba decât despre un reactor avariat, iar catastrofa n-a durat decât două săptămâni, în timp ce, acum, la Fukushima, suntem în a treia săptămână, şi patru reactoare sunt într-o stare foarte periculoasă”, arăta Natalia Mironova.
Nu este singura opinie tranşantă despre o stare de lucruri mult mai gravă decât s-a crezut iniţial, or, mai curând, s-a evitat să se vorbească, deşi, pe zi ce trecea, situaţia nu se stabiliza, ba, mai mult, se iveau noi probleme. „Este un accident foarte grav şi va fi nevoie de cel puţin 10 ani ca să se poată vorbi despre consecinţe. Amintiţi-vă accidentul de la centrala atomică americană Three Miles Island. A fost nevoie de şase ani pentru a se ajunge în miezul reactorului şi pentru a se înţelege că jumătate din combustibilii lui au intrat în fuziune după accidentul din 28 martie 1979”, spunea Philippe Jamet, comisar la Autoritatea Siguranţei Nucleare din Franţa, după ce a sosit la Tokyo pentru a evalua criza nucleară de la Fukushima, unde situaţia este departe de a se fi stabilizat. O ştire anunţa că 11.500 tone de apă radioactivă urmează să fie deversate în Oceanul Pacific. Este vorba de 10.000 tone de apă stocate în cuve şi 1.500 tone aflate în reactoarele 5 şi 6. S-a spus că este vorba de o apă slab radioactivă şi că deversările nu vor avea consecinţe asupra sănătăţii japonezilor, îndeosebi a celor 35 de milioane de locuitori ai capitalei nipone, aflată la 250 de km de centrala avariată.
În paralel, scurgerea de apă radioactivă cauzată de o breşă în unul dintre reactoare n-a fost blocată. Este vorba de o gaură de 20 de cm în al doilea reactor, iar tentativa de a o astupa n-a dat roade. Între timp, Japonia i-a cerut Rusiei să trimită o uzină flotantă folosită pentru dezmembrarea submarinelor nucleare, care permite solidificarea apei contaminate provenind din centrală. Aflată în serviciu la Vladivostok, platforma Suruzane, una dintre uzinele cele mai importante din lume de retratare a deşeurilor radioactive lichide, permite solidificarea zilnică a 35 mc de lichid contaminat.
Aşadar, criza nucleră de la Fukushima nu se calmează, drept care guvernul japonez a declarat că se aşteaptă la mai multe luni de luptă, dat fiind că, deşi, aşa cum era prevăzut în cazul unui seism, reactoarele s-au oprit, marile probleme au apărut în urma acelui devastator tsunami ce a întrerupt simultan circuitul electric şi furnizarea apei folosite la răcirea reactoarelor oprite. De aici, experţii au tras o primă lecţie: marjele de securitate în ce priveşte ameninţările naturale trebuie reconsiderate. Acest lucru s-a impus întrucât posibilitatea apariţiei unui tsunami de genul celui de la 11 martie a fost subestimată. Astfel, firma Tepco, cea care exploatează centrala, a avut în vedere tsunami ce s-au produs în sec. XX pentru a stabili înălţimea digului de protecţie, care, în acest caz, nu a fost suficientă. Totuşi, acum doi ani, un geolog local a prevenit Tepco că, în urmă cu circa un mileniu, un tsunami uriaş ar fi înecat toată acea regiune. Raportul lui prin care cerea întărirea digului a fost ignorat total. Tot criza de la Fukushima le-a reamintit europenilor că, în secolul al XVIII-lea, un foarte puternic tsunami a răvăşit capitala Portugaliei, Lisabona. Pe urmă, experţii au mai spus că întoarcerea la experienţele trecutului trebuie să conducă la separarea surselor reci de alimentare cu apă a centralelor care integrează circuitele de acest tip.
Dincolo de toate acestea, reţin atenţia şi cele spuse de Bernard Bigot, preşedintele Comisiei de energie atomică şi energii alternative din Franţa, care opina că lecţia principală care trebuie trasă de la Fukushima este aceea că „nu există securitate absolută”. Pe urmă, un publicist se întreba dacă adevărata lecţie a Fukushimei n-ar putea fi aceea a lansării unei dezbateri publice internaţionale asupra viitorului energiei nucleare? El avea în vedere faptul că reponsabilii politici actuali, indiferent de ţara în care se află, sunt de aceeaşi părere cu experţii, ei susţinând că, la ora de faţă, în actualul stadiu al cunoştinţelor noastre, nu există alternative satisfăcătoare care să suplinească producţia de energie nucleară, fie că vorbim despre energie solară, eoliană, hidro sau despre tradiţionalul cărbune.
