O săptămână de vacanţă la Festivalul ARTmania

Cel mai aşteptat eveniment rock al anului la Sibiu este Festivalul ARTMania, care va avea ca punct forte, concertele din perioada 12-13 august, însă este primul festival de muzică din oraş, care propune cea mai variată şi interesantă ofertă de petrecere a timpului liber, conform unui comunicat remis joi, AGERPRES. Întâlniri, vizite la muzee, expoziţii […]

De cotidianul.ro - Autor

Cel mai aşteptat eveniment rock al anului la Sibiu este Festivalul ARTMania, care va avea ca punct forte, concertele din perioada 12-13 august, însă este primul festival de muzică din oraş, care propune cea mai variată şi interesantă ofertă de petrecere a timpului liber, conform unui comunicat remis joi, AGERPRES. Întâlniri, vizite la muzee, expoziţii […]

Cel mai aşteptat eveniment rock al anului la Sibiu este Festivalul ARTMania, care va avea ca punct forte, concertele din perioada 12-13 august, însă este primul festival de muzică din oraş, care propune cea mai variată şi interesantă ofertă de petrecere a timpului liber, conform unui comunicat remis joi, AGERPRES.

Întâlniri, vizite la muzee, expoziţii diverse şi workshopuri vor completa programul concertelor din cadrul Festivalului ARTmania în săptămâna 8-14 august 2011.

Luni, festivalul începe printr-un eveniment de deschidere ce va avea loc la Oldies Pub Live Music, eveniment organizat în colaborare cu Transilvania Rock Society de la ora 21:00. Începând cu ziua de marţi şi până duminică posesorii de brăţări ARTmania Festival 2011 vor putea să viziteze, între orele 10:00-18:00, expoziţiile oferite de Muzeul Naţional Brukenthal (reduceri speciale) şi Complexul Muzeal Naţional ASTRA (intrare gratuită).

Marţi, la ora 19:00, la Cafeneaua Artiştilor – ArtCafe din Piaţa Mare, bloggeri din Sibiu şi cei interesaţi de comunicarea Festivalului şi a Sibiului cultural sunt invitaţi să schimbe opinii cu organizatorii festivalului ARTmania. Miercuri de la ora 12:00 sunt programate două vernisaje în cadrul Centrului Cultural Habitus: Anda Cofaru – ‘Din Adâncuri’ şi Diana şi Dorina Pantea ‘Rock Momerandum’. Expoziţiile vor putea fi vizitate şi în zilele următoare între orele 10:00 – 18:00.

Expoziţia Andei Cofaru, ‘Din Adâncuri’ este dedicată Tarjei Turunen şi îşi propune prin ilustraţiile sale să prezinte metaforic ideea scufundării în adâncuri. Contrar percepţiei generale, în adâncuri nu se află nici resemnarea, nici sfârşitul, ci o valoroasă sursa de putere, cunoaştere şi regenerare. Expoziţia este inspirată de muzică Tarjei şi de pasiunea acesteia pentru scufundări, de ‘furtunile’ şi ‘căderile’ din viaţa solistei finlandeze, dar şi de puterea acesteia de a reveni la suprafaţă mai puternică şi mai încrezătoare. Anda Cofaru este absolventă a Universităţii de Arte Plastice şi Design din Cluj-Napoca şi a mai expus în cadrul Festivalului ARTmania în 2009, cu seria de picturi ‘Live on Canvas’.

Miercuri seara, începând cu ora 18:30, organizatorii propun un tur ciclist al spaţiilor Festivalului ARTmania 2011. Cei care au venit cu bicicleta la festival, datorită parteneriatului încheiat între ARTmania şi CFR, şi nu numai, au ocazia de a parcurge un traseu interesant care îi va duce atât prin zona centrală a Sibiului, cu plecare din Piaţa Mică, până la Muzeul ASTRA cât şi în Pădurea Dumbrava, locul de desfăşurare al evenimentelor din ARTmania Festival Sibiu Arena.

Centrul Cultural Habitus va găzdui şi Rock Memorandum, o expoziţie de pictură a Dorinei şi Dianei Pantea, dedicată Tarjei Turunen, trupelor Helloween, Pain, HIM, Lacrimas Profundere, Dark Tranquillity, Kamelor, Sirenia şi Marylin Manson. Picturile sunt un omagiu adus rockului contemporan, de unde şi titlu expoziţiei- Rock Memorandum. Imaginile, gothic and dark sunt inspirate de repertoriul trupelor rock şi metal care au participat nu doar în cadrul ediţiilor anterioare ale festivalului ci şi la ediţia cu numărul şase de anul acesta. Plasticitatea ludică a picturilor transpare în reprezentări şi compoziţii ample, ce tratează subiecte mistice, oculte, inspirate de tonurile rockului contemporan. SAFIR & RIFAS (Pantea Dorina şi Pantea Diana) sunt absolvente ale Facultăţii de Arte Plastice, secţia Pictură, din cadrul Universităţii de Artă şi Desing din Cluj-Napoca, iar la ora actuală sunt masterande în cadrul facultăţii de Arte şi Design secţia Surse şi Resurse, a Universităţii de Vest din Timişoara. Au participat în Austria, alături de nume sonore ca Josef Beuys, Hans Schnell, Paul Schneider, Schumacher etc la expoziţia: Im Kontext- Hans Schnell Internationale Kunst der Gegenwart.

Joi, artmaniacii pot opta pentru un tur ghidat al Palatului Brukenthal, cu începere de la ora 12:00, iar mai apoi îşi pot delecta ochii cu expoziţia fotografică ARTnatomy – The Reconfiguring Eye, o expoziţie a fotografului Miluţă Fluieraş expusă în Cafeneaua Artiştilor – ArtCafe din Piaţa Mare. Joi seara, începând cu ora 21:30, cei dornici de un party de încălzire sunt invitaţi în Oldies Pub Live Music, pentru a petrece pe muzica de la ‘Heavy Hour’.

Vineri, odată cu deschiderea Artmania Festival Sibiu Arena, începând cu ora 10:00, publicul va putea vizita şi expoziţia Live Aeons. O colecţie de fotografii realizate de Victor Cristescu şi Dumitru Călin care îşi propune să surprindă intensitatea concertelor live, relaţia dintre trupă şi public şi felul în care fiecare dintre aceştia încearcă să soarbă cât mai mult din energia momentului.

Sâmbătă, participanţii la festival sunt invitaţi între orele 11:00 – 13:00 să viziteze Muzeul Civilizaţiei Transilvane ASTRA unde vor avea loc patru workshop-uri dedicate participanţilor la ARTmania Festival Sibiu 2011: Gheorghe Ţambrea – Horezu – olărit; Ana şi Ioana Negoiţă – Sibiu – confecţii măşti tradiţionale, Doina Nistor – Braşov – confecţionat păpuşi ecologice, dar şi fierari pregătiţi pentru metalişti în Fierăria tradiţională din Muzeul în aer liber. Tot sâmbătă, la ora 18:00, în interiorul festivalului va avea loc lansarea oficială a cărţii „Tovarăşi de cameră. Student la Chişinău” – Mihail Vakulovski, iar duminică la ora 13:00 pasionaţii de fotografie sunt aşteptaţi în Cafeneaua Artiştilor – ArtCafe pentru un Workshop dedicat fotografiei de concert.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.