O frescă epică, demnă de „Lawrence al Arabiei”, cu Antonio Banderas, Tahar Rahim, Marc Strong, semnată de Jean-Jacques Annaud, va fi lansată în luna noiembrie. Alături de cunoscuţii actori idolatrizaţi de o bună parte a publicului, apare frumoasa actriţă indiană Freida Pinto, devenită celebră după rolul din „Slumdog Millionaire”. În această peliculă a regizorului care a semnat până acum „L’Ours” (1988), „Le Nom de la Rose” (1986), „Sept ans au Tibet” (1997), ca şi „La Guerre du Feu” (1981) şi „Deux Frères” (2004), ea este Prinţesa Lallah, aducând tuşa necesară de glamour unui film ce retrasează războaiele şi conflictele dintre triburile arabe ale deşertului, provocate de stăpânirea asupra petrolului.
La începutul acestui an, regizorul a filmat ultimele scene ale noii sale superproducţii, „Or noir” (Aurul negru), în deşertul qatar răvăşit de furtuni de nisip şi întrerupt temporar de revoluţia tunsiană, care a impresionat în mod deosebit echipa şi mai ales pe cei doi interpreţi principali. De altfel, după părerea producătorului, ceea ce se întâmplă acum în Tunisia, în Egipt sau în Libia intră în rezonanţă cu subiectul filmului, chiar dacă acţiunea acestuia este plasată într-o Arabie imaginară a anilor ’30.
„Aurul negru, spune producătorul Tarak Ben Ammar, evocă rapacitatea conducătorilor acestei lumi, diferenţele dintre ei, atitudinea religiei faţă de progres. Nu-mi pare rău că m-am bătut pentru a-l duce la capăt”. Proiectul l-a urmărit pe producător încă din 1977, când a produs un operă de neînţeles, având un personaj central care se numea George Lucas, pentru care a filmat în deşertul Tozeut din Tunisia. În timpul filmărilor, Tarak a descoperit romanul „Setea neagră” de Hans Ruesch, care l-a cucerit. Tânărul om de afaceri a visat să producă un Lawrence al Arabiei al său, dar care, în loc să aibă punctul de vedere al unui occidental, să-l adopte pe cel al arabului interpretat de Omar Sharif. N-a găsit însă disponibilitate nicăieri pentru acest proiect. Timp de trei decenii, a reînnoit din cinci în cinci ani drepturile de autor pentru „Setea neagră”.
Armata de cămile într-un moment de respiro
În sfârşit, l-a întâlnit pe autorul peliculei „Stalingrad”. Jean-Jacques Annaud îi propusese un scenariu despre originile marinarilor de la Tripoli care l-a convins parţial. I-a prezentat atunci propriul proiect, pe care regizorul l-a acceptat.
În deşertul Tozeut, la câţiva kilometri de locul în care a fost realizată planeta Tatooine din „Războiul Stelelor”, Jean-Jacques Annaud, cu vestiţii săi ochelari rotunzi, cu părul alb, şi-a instalat echipa. În spatele unor imense panouri de lemn, străpunse de o poartă care duce spre nicăieri, este recreată atmosfera din urmă cu un sfert de secol. Un gigantic zid ocru se întinde pe mai mult de 100 de metri. Într-un peisaj de nisip cât vezi cu ochii, pe un drum asfaltat, înaintează un jeep bej de epocă, ce-l poartă pe Nessib, cel care l-a crescut pe prinţul Auda, interpretat de Tahar Rahim, fiul duşmanului său Amar. Un prinţ care va încerca să restabilească pacea între cei doi. Rege fără avere, Nessib se îmbogăţeşte graţie petrolului şi sosirii americanilor. Spre deosebire de Amar, care rămâne ancorat în tradiţie, el este un om al progresului. Ambivalent, îşi va folosi averea atât pentru a-şi consolida puterea, cât şi pentru a construi spitale.
„La urma urmei, ce a adus petrolul Orientului Mijlociu? Dacă banii au permis dezvoltarea educaţiei, n-au adus ei, în şi mai mare măsură, corupţia? Ar trebui numai din acest motiv să ne încăpăţânăm să respingem evoluţia şi să trăim în afara epocii noastre, aşa cum face Amar?”, acestea sunt întrebările care traversează „Aurul negru”, conceput ca o frescă epică.
Construcţii efemere în deşert
Sondele provocatoare de conflicte arabe
O scenă de luptă impresionantă. Producţia dispune de aproximativ 500 de călăreţi, care vor apărea numai şapte sau opt minute după montaj. Pentru aceste minute au fost folosite patru camere, unele ascunse în nisip. Scena este plasată în inima deşertului, pe malul unui vechi lac, ale cărui ape ajung la suprafaţă în august, în pofida temperaturii de 50 de grade, transformând locul într-un câmp înverzit. Albastrul cerului, trandafirii de munte, galbenul nisipului şi albul sării oferă un colorit minunat. Patru sute de persoane, ce urmau să filmeze, sunt imobilizate din cauza unei mitraliere stricate. După o jumătate de oră soseşte în trombă o maşină militară care raportează că arma a fost reparată. Filmările pot reîncepe. Răsună o lovitură de tun. Armata se pune în mişcare într-un nor de praf ridicat de sosirea unei cohorte de călăreţi pe cai şi cămile. Costumele sunt multicolore, săbiile sclipesc în aer, războinicii lui Amar strigă năpsustindu-se către armata lui Nessib dotată cu puşti. Caii se cabrează, oamenii cad.
La trei sute de metri depărtare este construită tabăra lui Amar. Înaintea ei, cinci sonde din care ţâşneşte petrolul, format, în film, dintr-un amestec pe bază de cafea şi feculă din cartofi. Nessib, însoţit de două gărzi, se apropie rapid. În faţa unui jeep îl întâlneşte pe Amar, înconjurat de opt cavaleri. Lumina strălucitoare a soarelui, costumele fluturând ale călăreţilor, cămilele din planul secund dau frumuseţe scenei. Se adaugă farmecul lui Antonio Banderas, într-o tunică ecru, şi cel al lui Mark Strong, cu turban şi barbă ascuţită.
Antonio Banderas
Regizorul ţine mult la acest film, în primul rând pentru că povestea personajului principal, care are doi taţi, l-a emoţionat. La 19 ani, regizorul a aflat că tatăl care-l crescuse nu era cel biologc. El înţelege deci durerea lui Auda. Apoi, „Aurul negru” este focalizat asupra unei lumi pe care Annaud o cunoaşte bine şi de care s-a îndrăgostit de multă vreme. Timp de trei ani el a călători prin ţări musulmane ca Mali, Yemen, Insulele Comore, Libia. „Cu «Aurul negru» sunt fericit că pot să dau cuvântul acestor oameni puţin cunoscuţi şi victime ale unor amestecuri insuportabile”, declara Annaud jurnalistului Laurent Dijan. Iar Tarak Ben Ammar adaugă: „Dacă, ieşind de la acest film, spectatorii îi vor iubi pe beduini la fel de mult ca pe indienii din «Dansând cu lupii», pariul este câştigat”.
Pelicula „Aurul negru” este cu atât mai aşteptată cu cât ultimul film al lui Jean-Jacques Annaud, „His Majesty Minor” (2006), n-a avut parte de cronici elogioase, fiind socotit un eşec.
