Precizez de la bun început că aş fi un neghiob dacă aş nega valenţele unei întâlniri între şeful statului meu şi preşedintele celei mai puternice ţări de pe glob, cum, de asemenea, ar fi o tâmpenie să ignor drepturile elementare democratice şi să nu mă pronunţ asupra impactului ei benefic în evoluţia relaţiilor bilaterale. Aceasta întrucât, în fond, faptul respectiv este cel care contează şi iese în evidenţă.
Ca urmare, ca şi în primul comentariu, susţin că întâlnirea Obama-Băsescu din Biroul Oval al Casei Albe este una bine-venită, ea subliniind că între cele două ţări există bune raporturi. Ceea ce o pune în umbră serios este modul demn de misterele de odinioară ale Bucureştilor în care a fost tratată de Cotroceni şi haita lui de susţinători. Astfel, aflăm din chiar gura preşedintelui Băsescu că vizita lui de lucru la Washington a avut loc la invitaţia vicepreşedintelui Joe Biden, drept care mă întreb şi acum, ca şi prima oară, ce a determinat Cotroceniul să nu precizeze acest amănunt în comunicatul sibilinic prin care o anunţa? Chiar nu realizează nimeni că un atare amănunt i-ar fi dat greutate? Mă tem că întrebarea este justificată, întrucât ştiu cât de precară cultură politică au slujbaşii respectivi şi, în consecinţă, cât de vulnerabili sunt în faţa şefului lor şi, implicit, a opiniei publice româneşti. În al doilea rând şi mai demn de lumea misterelor Bucureştilor din secolul XIX este modul în care Băsescu explică faptul că a ascuns în mod deliberat că Obama se va întâlni cu el, şeful statului român declarând că „a securizat (!?) acest lucru de teamă că-l vor demola analiştii”. Afirmaţia conţine cel puţin două mari adevăruri: în primul rând, ea dovedeşte teama sa viscerală de analişti şi, mai ales, de observaţiile şi comentariile acestora, ce se dovedesc mai mereu pertinente, corecte şi realiste. Faptul este plauzibil, dat fiind că, prin declaraţiile şi intervenţiile sale, şeful statului român devine tot mai vulnerabil, realitate ce se extinde şi în cazul activităţii sale internaţionale. În al doilea rând, aceeaşi afirmaţie dovedeşte că el nu ştie că a face publică o întâlnire cu un preşedinte american în funcţie nu este un delict naţional ori internaţional, ci, dimpotrivă!, atestă, cum spuneam încă de la început, un nivel ridicat al raporturilor bilaterale şi faptul că invitatul se bucură de aprecierea gazdei. Or, Băsescu nu era Yasser Arafat în vremurile lui de clandestinitate să facă vizită la Casa Albă anunţată ulterior! Şi de data aceasta revin şi spun că Băsescu nu are consilieri pe măsura evenimentelor de calibru în care este implicat, iar acest lucru i se datorează în mod exclusiv lui, care crede că poate aplica disciplina cazonă pe care o stăpâneşte perfect şi unor raporturi de cu totul altă factură, ale căror resorturi şi dedesubturi nu le cunoaşte şi nici nu face un efort minim să şi le însuşească.
Ajunşi în acest punct vreau să adaug că, pentru el, diplomaţia nu valorează nici cât o ceapă degerată, iar rezultatele se văd tot mai mult, nu doar de către analişti sau observatori. A spune că „ai securizat în mod deliberat” o întâlnire cu Obama înseamnă, nu doar după opinia mea, că tu însuţi, ca prim om de stat, care, în acest caz este România, îi induci acesteia componente secrete de mare importanţă. Supoziţie ce poate fi alimentată din belşug de constatarea că Băsescu a fost însoţit de şefi SIE şi SRI. Pe urmă, nu între paranteze, m-aş întreba de ce a fost atât de bogată suita preşedintelui la capitolul militari. Se ştie că, pe lângă cei amintiţi, Băsescu i-a mai luat cu el şi pe ministrul Apărării, şi pe şeful Statului Major General al Armatei. Mi se va răspunde că uit sau ignor Acordul privind scutul antirachetă, iar eu voi răspunde că nici pe departe, dar cred că preşedintele şi ministrul de resort erau de ajuns. Pe urmă, Băsescu a făcut o vizită la sediul Pentagonului şi la cel al CIA, iar, din ultima perspectivă, afirmaţia unor analişti chiar foarte bine informaţi şi care cunosc la perfecţie raporturile bilaterale la nivel de intelligence – afirmaţie potrivit căreia rolul determinant în realizarea acestei vizite şi mai ales a întâlnirii cu Obama l-au avut serviciile secrete – mi se pare profund îndreptăţită şi cu acoperire în realitate. În atare împrejurări mă întreb şi eu ca şi alţii: serviciile secrete lucrează pentru ţară ori pentru cel din fruntea ei? O altă bâlbă o aduce în prim-plan însuşi Băsescu atunci când declară ziarului „Adevărul”: „Întâlnirea (cu Obama – n.n.) era programată. Deci ştiam de această întâlnire înainte de plecare. (…) Numai că invitaţia (de a face vizita – n.n.) a venit de la vicepreşedintele Biden, care, presupun eu, a dorit să finalizeze ceea ce a început la Bucureşti”. Întrebările apar firesc: păi, dacă întrevederea cu Obama fusese programată deja, de ce nu a venit invitaţia din partea lui, ci din a lui Biden? Repet ceea ce spuneam la început: un eveniment demn de misterele Bucureştilor, aduse şi adaptate la secolul XXI, cu sechele dâmboviţene de James Bond. Despre ceea ce nu s-a spus despre această vizită a vorbit, în schimb, prietenul vicepreşedintelui Biden care este ambasador în România – Mark Gitenstein. Potrivit acestuia, printre subiectele discutate la Washington de Băsescu se află şi achiziţionarea de avioane NOI F-16, la care se referă şi prevederea din declaraţia comună cu privire la parteneriatul strategic pentru secolul XXI. Reamintim că, în martie 2010, CSAT a aprobat cumpărarea a 24 de avioane F-16, dar în uz, care costă 1,3 miliarde de dolari. Acum, Gitenstein vorbeşte de avioane NOI şi ştie el ce ştie, drept care cred că feţele ascunse ale acestei vizite abia acum încep să apară. Să fie clar, în SUA, în primul rând, dar şi în alte ţări superdezvoltate dictează interesele cercurilor financiar-bancare şi economice, iar politicul li se subsumează. Amintim de războiul din Irak şi de mobilul său, sau de cel recent din Libia, şi este suficient. Cât priveşte afirmaţia lui Băsescu, potrivit căreia, prin semnarea acordului privind scutul antirachetă, România are cel mai înalt grad de securitate din istoria sa, ea este şi falsă, şi forţată. România şi-a asigurat acest lucru odată cu aderarea la NATO! Or, acest scut este un factor suplimentar de tensiune, fapt pe care Rusia îl tot denunţă, iar, la un moment dat, ar putea recurge la măsuri de retorsiune. În acest caz, SUA sunt mai departe, iar noi, mai aproape de frontiera rusă. În fine, o foarte posibilă schimbare de administraţie la Washington în 2012 ar putea duce la modificarea, din nou, a strategiei acesteia, cum s-a întâmplat după 2009, an în care Administraţia Bush planta scutul în Polonia şi Cehia. Ca să închei, un eveniment de toată importanţa, tratat de Băsescu în stil dâmboviţean, eveniment ale cărui feţe ascunse se vor lumina curând.
