Preşedintele PSD, Victor Ponta, a vorbit despre nevoia acceptării românilor pe piaţa muncii în Europa, într-o dezbatere din cadrul Conferinţei naţionale a Partidului Laburist din Marea Britanie.
În această intervenţie, Ponta a susţinut cauza românilor care muncesc în Marea Britanie, dar şi în alte state ale Uniunii Europene, subliniind nevoia ca aceştia să fie acceptaţi pentru calităţile şi performanţele lor profesionale. Preşedintele PSD a reluat mesajul despre dreptul românilor, ca cetăţeni europeni, de a circula şi munci fără restricţii oriunde în Uniunea Europeană, şi a solicitat laburiştilor sprijin pentru eliminarea restricţiilor pe piaţa muncii, informează un comunicat de presă dat publicităţii de Biroul de presă al PSD.
„Trebuie să le oferiţi românilor şansa de a se bucura de aceleaşi oportunităţi de care se bucură şi cetăţenii dvs. Doctorii, profesorii, specialiştii noştri în computere care vin şi se stabilesc aici vă ajută să vă dezvoltaţi. Economia dvs va avea de suferit dacă vă opuneti imigraţiei. Iar o asemenea opoziţie nu este justă’, a subliniat Victor Ponta.
Liderul s-a referit şi la guvernele de factură conservator-populistă, care au tendinţa să învinovăţească imigranţii pentru toate problemele din societate, aşa cum s-a întâmplat recent cu atacurile care au vizat imigranţii români. „Aceste guverne oferă acelaşi răspuns greşit la toate întrebările complicate ale cetăţenilor. Cine vă ia locul de muncă? Imigrantul! Cine comite infracţiunile? Imigrantul! Cine vă ia casa? Imigrantul! Lucrurile nu pot continua aşa!”, a adăugat liderul PSD, exprimându-şi dezaprobarea în special faţă de modul în care autorităţile franceze s-au raportat în ultima vreme la cetăţenii de origine romană.
În cadrul aceleiaşi Conferinţe, Victor Ponta va vorbi marţi seara şi despre criza euro, care ameninţă să transforme profund societăţile în care trăim. Uniunea Europeană se transformă şi se simte nevoia unei integrări mai profunde a instituţiilor şi a statelor europene, pentru a putea face faţă noilor provocări şi pentru a oferi cetăţenilor europeni o viaţă mai bună.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a răspuns invitaţiei lansate de Partidul Laburist ca împreună cu liderii socialişti europeni să contribuie la conturarea şi transmiterea unui mesaj comun al stângii europene în faţa provocărilor cu care Uniunea Europeană se confruntă. PSD dovedeşte astfel că este unul dintre partidele cu rezonanţă la nivelul familiei socialiste europene, vocea sa fiind importantă în conturarea poziţiei şi a politicilor stângii europene.