Cum se va negocia harta ţării: „De dimineaţă până dimineaţă, până cineva nu mai rezistă nervos”

Deputatul PDL Vasile Gherasim, unul dintre oamenii însărcinaţi de partidul lui Boc cu negocierile pentru reorganizarea administrativ-teritorială a României, a declarat luni că formaţiunea sa vrea din nou să convingă UDMR să accepte reorganizarea teritorială a ţării.

Cum se va negocia harta ţării: „De dimineaţă până dimineaţă, până cineva nu mai rezistă nervos”

Deputatul PDL Vasile Gherasim, unul dintre oamenii însărcinaţi de partidul lui Boc cu negocierile pentru reorganizarea administrativ-teritorială a României, a declarat luni că formaţiunea sa vrea din nou să convingă UDMR să accepte reorganizarea teritorială a ţării.

Deputatul PDL Vasile Gherasim, unul dintre oamenii însărcinaţi de partidul lui Boc cu negocierile pentru reorganizarea administrativ-teritorială a României, a declarat luni pentru Ziare.com că formaţiunea sa vrea din nou să convingă UDMR să accepte reorganizarea teritorială.

„O să negociem de dimineaţă până dimineaţă, până cineva nu mai rezistă nervos. Să sperăm că ajungem la un punct de vedere, dacă nu, nu. Dar n-o să facem sacrificii majore privind structura statală pentru a da satisfacţie unor grupuri. Avem criterii publice, funcţionale, statistice, economice, nu avem criterii etnice. Ţinem cont si de aceste sensibilităţi, trebuie să ţinem cont că reprezintă o forţă şi, în acelaşi timp, şi o bază de respect”, a susţinut deputatul PDL.

Vasile Gherasim spune că BPN al PDL a dat mandat pentru a se negocia între 8 şi 12 regiuni. De cealaltă parte, UDMR susţine împărţirea ţării în 16 regiuni.

„Mandatul a fost dat că BPN va discuta un sistem de regiuni între 8 şi 12 regiuni, va avea un mandat mai larg (…) sunt diverse discuţii, deocamdată se conturează doar ideea de a negocia… Regiunile vor fi conform criteriilor europene, care spun ca o regiune să aibă minim 2,5 milioane de locuitori. E greu de făcut o regiune în care să introducem toţi cei 1,6 milioane de maghiari. Nu există, teritorial, geografic această chestiune, nu se poate. Dacă vrem să facem o regiune cu populaţie majoritar maghiară, nu se poate (…) Nu avem cum să facem, decât dacă rămânem cu Harghita şi Covasna ca judeţe distincte”, a mai declarat Gherasim.

Totodată, fostul primar al Sectorului 1 a declarat că respinge ideea păstrării judeţelor actuale şi suprapunerii unor regiuni, pe motiv că unităţile administrative actuale au probleme în a-şi asigura finanţarea.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate