Arhitect reputat, cu construcţii atât în zona publică, cât şi în cea particulară, mai multe premiate de Uniunea Arhitecţilor din România, curator al unor excelent gândite şi documentate expoziţii retrospective ale unor arhitecţi prestigioşi, ca G.M. Cantacuzino, Gheorghe Simotta, Henrieta Delavrancea-Gibory sau Horia Creangă, Miliţa Sion s-a dovedit în ultimii patruzeci de ani şi un interesant grafician şi pictor. O selecţie de lucrări din diferite perioade de creaţie, din anii ’80 până astăzi, sunt etalate până în 11 august în Sala “Irina Nicolau” a “Muzeului Ţăranului Român”, sub titlul “Militza Sion. Între arte vizuale şi arhitectură”.
Fără a fi o retrospectivă, expoziţia urmăreşte secvenţial drumul artistei între rigoarea construcţiei, marcată de formarea sa profesională, şi gândirea poetică a celeilalte construcţii, plastice, dublate de o sensibilitate şi libertate a expresiei remarcabile.
Falie, 2004
Deschisă cu un “Autoportret” din 2013, ce pare să salute vizitatorul la intrare, suita de lucrări urmăreşte drumul Militzei Sion de la peisajul “realist” la cel conceptualist, cu o puternică marcă metafizică în multe dintre lucrări, mai ales în cele de grafică. De fapt, zonele nu sunt departajate, aşa cum ar putea părea din cele afirmate mai sus, fiecare imagine închegându-se dintr-un subtil amalgam de rafinată intelectualitate şi trăire profundă, nu odată dramatică.
În alb-negru sau în pastel, operele grafice trăiesc prin vibrarea liniei, prin multitudinea de semne riguros aşternute pe suprafaţa lucrării, rigoare sub care transpare însă o gestică vie, nervoasă. Gestică accentuată în creaţiile picturale, în care pânza se învolburează, volutele aparent haotice construiesc peisaje de început sau de sfârşit de lume, cum ar fi “Nori” sau “Apoclipsa”, “Falie” sau “Cataclism”.
Elementele lumii reale transformate în simboluri
Emoţia din faţa motivului, surprins în călătorii, este decantată în etape succesive. O descoperim în imaginile din “Luca” sau din “Florenţa”, dar mai ales în cele inspirate de “Santorin”, condensate în structuri aproape geometrice, masive, scăldate în atmosfera ce serveşte de fundal poetic formelor esenţializate, devenite simboluri cu valenţee de naştere geologică. Drumul cunoaşte mai mule etape, petele de culoare şi liniile fine care le vibrează înglobând şi aşezarea, devenită succesiune de accente ritmând compoziţia. De la “Florenţa” sau “Pisa, San Geminiano”, din 2002, ambele din seria “Schiţe de călătorie”, de o extraordinară prospeţime a senzaţiei, la “Oraşele” din 2011, de exemplu, cu construcţia lor piramidală uneori, orizontală altădată, cu succesiunea de pieţe ca într-o amintire orientală din “Oraş” din 2010, interiorizarea subiectului, plasarea lui sub semnul conceptului urmăresc mişcarea unei sensibilităţi exacerbate, dar strunite intelectual, de la aparenţa senzorială către imuabil.
Structuri
“Oraşele” şi mai ales “Pieţele” lor poartă cel mai pregnant marca metafizică. Lipsite de prezenţa omenească, organizate după o geometrie urbană clară, în jurul spaţiului alb ce marchează piaţa centrală, pustii, dar agitate de haşurile fine şi de mulţimea de semne ce construiesc case, biserici, ghicite mai ales după feresrete lor schiţate, ele evocă, în egală măsură, eternitatea şi agitaţia umană ce le-a populat, retrasă însă de sub ochiul privitorului, într-o tensiune vizând perfecţiunea şi magia. Alteori însă, pulsaţia forţei umane este neliniştitor perceptibilă, ca în “Agora” sau “Aglomerare”.
De altfel, această propensiune către simbolistica perfecţiunii construcţiei şi magiei ei ascunse se cristalizase încă din seria Piramidelor. Şi aici, decantarea treptată a sensurilor poate fi urmărită, de la “Desenele” create la sfârşitul anilor ’70, printre care sesizanta “Piramidă” în trepte, la pastelurile policrome din 2006, contrucţii sintetice, geometrii ordonând lumea, conferindu-i un ax, impunându-se unei atmosfere de multe ori incandescente şi sugerând o explozie finlă ca în “Piramida destructurată”. Sunt poate lucrările în care sinteza între gândirea arhitecturală şi expresiviatea plastică este cel mai uşor de descoperit.
Oraşele imaginare ale Militzei Sion
O prezenţă impresionantă, şi ea simbolică, este “Ochiul”. Reluat în câteva compoziţii, detaşat de figură, monumentalizat prin dimensiune şi prin prezenţa puternică pe pânză, conţine poate cel mai exact dualitatea simbolică. În pupila lui se reflectă lumea exterioară, captată cu o pasiune pe care o dezvăluie tuşele febrile, petele contrastante de culoare. Este semnul comunicării cu lumea şi al luării ei în posesie în acelaşi timp, al setei de cunoaştere şi al atotputerniciei asupra existenţei. Artistul înregistrează fascinat semnele existentului, le transformă de la primul contact în esenţa lor pentru a le exprima apoi, topite în propria sensibilitate şi înţelegere într-un act ce aminteşte, prin însăşi prezenţa ochiului de cel demiurgic. Voit sau nu.
S-a vorbit de multe ori despre excelenta cunoaştere de către Militza Sion a istoriei culturii, arhitecturii şi artei. Şi este, desigur, un adevăr. Dar expoziţiile sale, şi cea de acum nu face excepţie, dezvăluie mult mai mult. Cunoaşterea intelectuală s-a transformat în substanţă intrinsecă a sensibilităţii artistei, gândul a devenit trăire, obiectul a devenit concept şi apoi poezie.
Piramida devenită ax al lumii
“Cred că în pictură aş fi făcut o carieră mai potrivită cu natura mea, fiind o profesie liberă chiar şi regimul comunist. Nu regret alegerea. Arhitectura e o meserie de mare cuprindere, dar cu determinări şi rigori. Exprimarea mai neîngrădită prin desen a însemnat pentru mine o compensare care mi-a înlesnit o existenţă armonioasă, plină de satisfacţii. Această preocupare permanentă de-a lungul anilor s-a concretizat în serii de desene prezentate în cadrul nor expoziţii personale. (…) Consider că, deşi am abordat tehnici diverse, exprimarea ce mă reprezintă temperamental este grafica alb-negru, a contrastelor puternice între lumină şi umbră, care conduc la o percepţie acută, dinamică a lumii reale sau imaginare”, mărturiseşte Militza Sion în remarcabilul catalog ce însoţeşte expoziţia.
Suprafaţa cromatică este vibrată de linie
Pentru privitor, creaţiile ei impresionează prin expresivitate, prin puterea de comunicare a lumii artistului, atât prin gestul grafic, cât şi prin paleta cromatică. De altfel, linie şi culoare convieţuiesc pe suprafaţa cartonului sau a pânzei întru deplina construcţie plastică. Militza Sion se dovedeşte în egală măsură arhitect şi artist vizual. Creaţa ei plastică nu este una “de duminică”, ci un alt mod de exprimare, cu întregul vocabular tehnic şi formal al unui profesionist.
O expoziţie pe care ar fi păcat să o rataţi.
