FMI a acordat Letoniei o nouă tranşă de 200 de milioane de euro din împrumutul de 7,5 miliarde de euro oferit împreună cu Comisia Europeană. Oficialii FMI consideră că adoptarea euro este cheia redresării economice a Letoniei. Fondul Monetar Internaţional a decis să elibereze o tranşă de 200 de milioane de euro din împrumutul de 1,7 miliarde de euro contractat de Letonia în 2008, informează Bloomberg. Guvernul de la Riga a apelat la un ajutor în valoare totală de 7,5 miliarde de euro din partea Comisiei Europene şi a FMI, după ce a doua cea mai importantă bancă a ţării a ajuns în pragul falimentului.
Anul 2009 a fost dezastruos pentru economia letonă, care s-a contractat cu 17,7%, în timp ce şomajul a ajuns la 22,8%, cea mai mare rată din UE. Şeful misiunii FMI la Riga consideră că adoptaea monedei euro ar putea fi una dintre soluţiile redresării economice, însă Letonia este departe de pragul de 3% al deficitului bugetar stabilit prin criterriile de la Maastricht pentru aderarea la Uniunea Monetară. Acum deficitul este de aproape 8% din PIB.
Pe lângă reducerea cheltuielilor bugetare, guvernul leton a luat şi măsuri de protejare a populaţiei sărace în faţa crizei. A fost eliminat sistemul de coplată pentru serviciile medicale în cazul persoanelor cu venituri mici, s-au suplimentat salariul minim garantat şi ajutoarele de şomaj şi a fost lansat un program temporar pentru crearea unor noi locuri de muncă.