Bărbaţii visau să-i semene, femeile şi-ar fi vândut sufletul pentru a petrece un sfert de oră cu el. Devenit o adevărată legendă încă din timpul vieţii, ştrengarul din Hoboken, Frank Sinatra, copilul unei familii de emigranţi italieni, şi-a construit viaţa după o deviză care se regăseşte în titlul uneia dintre melodiile lui: „All or Notingh at All”.
Un luxos album de fotografii, „Frank Sinatra, imaginile unei vieţi”, de Candice Bal şi Yann-Brice Dherbier, publicat de Éditions YB, retrasează viaţa şi cariera acestui rege neîncoronat al muzicii şi cinematografului.
I se spunea „The Voice” (Vocea), iar celebrele sale iubite, ca Ava Gardner şi Lauren Bacall, foloseau şi alte apelative, mai puţin avuabile.
Şi-a dorit şi a avut totul, de la succes la avere, de la cuceriri la o reputaţie îndoielnică. Din fotografii priveşte un personaj destul de distant, de o eleganţă epatantă, cu note subtile, cum ar fi nodul uşor lărgit al cravatei sau unghiul în care este aşezată pălăria. Şi, mai ales, priveşte şi surâde un om gata să devoreze tot ceea ce viaţa îi poate oferi. Împreună cu Dean Martin pozează în faţa avionului său personal. În altă parte surâde alături de Count Basie, Mia Farrow, care i-a fost soţie, şi vestita „Gaşcă a Şobolanilor”, celebrul grup fondat iniţial de Humphrey Bogart şi care a inclus, la mijlocul anilor ’60, în varianta de după moartea celebrului actor, artişti ca Dean Martin, Sammy Davis Jr., Peter Lawford şi Joey Bishop, care apăreau împreună pe scenă sau în filme. Au cochetat cu grupul pentru perioade scurte de timp şi Norman Fell, Marilyn Monroe, Angie Dickinson, Juliet Prowse. Shirley MacLaine se numea ea însăşi „Mascota Găştii Şobolanilor”. Interpretând roluri variate, în genuri diferite – musicaluri, dramă, aventuri, comedii -, artistul a avut, paralel cu cariera muzicală, şi una cinematografică. Să amintim numai „On the Town”, „From Here to Eternity”, „A Hole in the Head”, „The Manchurian Candidate” sau „The Detective”. Primele sale roluri, în pelicule produse de MGM, întruchipau figura tânărului nesigur, în compania unor femei puternice, ca în „Take Me Out to the Ball Game” sau în „On the Town”, în care apare alături de Shirley MacLaine. Un rol similar a avut şi în „Anchors Aweigh”: tânărul care nu reuşeşte să obţină dragostea unei doamne, dar care realizează în final că i s-ar potrivi mai bine o fată mai puţin sofisticată. Prima partitură importantă a fost Maggio din „From Here to Eternity”, care i-a adus şi un Oscar pentru rol secundar. El i-a deschis calea către personajele cu mare încărcătură dramatică, contradictorii, în filme ca „The Man with the Golden Arm”, „The Joker Is Wild”, „The Detective”. Versatilitatea sa este vizibilă mai ales în comedii şi în filmele de aventuri. Alan Baker din „Come Blow Your Horn”, Tony Manetta din „A Hole in the Head” sau Colonel Joseph Ryan din „Von Ryan’s Express” sunt printre cele mai relevante. Sunt, în general, personaje care comit mari greşeli, pe care reuşesc, în final, să le transforme în succese. Una dintre peliculele cele mai apreciate, în cariera de aproximativ 40 de ani a artistului, a fost „Ocean’s Eleven” (1960), regizat de Lewis Milestone, în care joacă rolul şefului de bandă Danny Ocean, alături Dean Martin, Sammy Davis Jr. şi de o inegalabilă Shirley MacLaine.
În albumul lansat recent poate fi văzut singur, mâncând un sandviş, într-o bucătărie goală, sau cu privirile pierdute în depărtare. Se prezintă tânăr şi strălucitor, dar şi cu figura ridată şi părul rărit.
La o înregistrare, în 1990
Albumul reface existenţa unui artist care a crezut că viaţa îi datorează totul şi care a luat totul de la ea: fervoarea publicului, o listă de premii de muzică şi cinema ce ar putea fi invidiată de oricine. Kennedy l-a frecventat, pe Hollywood Walk of Fame trei stele îi sunt dedicate. A cunoscut culmile gloriei şi căderile, a fost adulat şi a atras atenţia FBI-ului prin relaţiile sale personale şi profesioale cu membri ai crimei organizate, cum ar fi Carlo Gambino, Sam Giancana, Lucky Luciano sau Joseph Fischetti. Învingătorul a cunoscut depresia, pe care şi-a mărturisit-o, de altfel.
În prefaţa albumului, scriitorul şi editorul muzical Frédéric Brun a surprins fisurile din platoşa eroului: „Sunt pentru tot ceea ce te poate ajuta să depăşeşti noaptea: o rugăciune, un tranchilizant sau o sticlă de Jack Daniel’s”, mărturisea odată Sinatra.
Avea stil, detesta ziariştii, adora culoarea portocalie. Vocea lui n-a avut egal în melodiile impregnate de sentimentul speranţelor năruite, al dimineţilor obosite, al unui „mal du temps” care era în acelaşi timp al lui şi al momentului în care a dominat scena muzicală americană şi nu numai.
Când a murit, în 1998, Empire State Building a fost luminat în albastru, ca ultim omagiu adus autorului albumului „Ol’Blue Eyes”.
Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la fondarea casei de discuri „Reprise” de către Frank Sinatra. Semicentenarul a fost sărbătorit prin reeditarea unor albume ale sale din anii ’60 şi ’70, a integralei înregistrărilor sale audio (Best of Vegas), a numeroase DVD-uri cum ar fi „Concert perntru America din 1982, „Omul şi muzica sa”, şi show-ul TV „Sinatra and friens, din 1977, cu Dean Martin, Natalie Cole şi Tony Bennett. A fost lansat şi ineditul „Live at the Meadowlands”, iar în ediţie de lux au apărut celebrele „Strangers in the Night” şi „Sinatra et Sextet Live in Paris”, album patronat de Charles Aznavour. În sfârşit, Warner a reunit într-o casetă (patru CD-uri şi un DVD), intitulat „New York”, apariţiile sale din 1955, 1974, 1980 şi 1984.
Cuceritorul Sinatra a dispărut în 1998. Rămân personajele interpretate de el, rămâne „Vocea”, considerată inegalabilă.
