Un amic se revoltă ca un curcan cu mărgelele umflate ca niște mingi de golf atârnate în jurul gâtului. Cum adică, să aresteze un judecător înaintea unui proces atât de important precum cel al lui Dan Voiculescu? De ce să fim telespectatorii captivi ai unui asemenea spectacol televizat? Vor să-l ridiculizeze pe Voiculescu. Sau vor să îl înfunde, mă întreabă el.
Nu știu, îi răspund. Nici una, nici alta, sau toate la un loc. La urma urmelor, fără informații certe putem fantaza ca o televiziune în delir. Zicem ce vrem. Să reformăm justiția din temelii, zice el? Cum adică, zic eu, să le dăm drumul tuturor și să reluăm toate procesele? Nici chiar așa, zice el. Și totuși, penitenciarele sunt pline! Nu mai sunt locuri. Oamenii se sufocă. Stau câte doi în pat, inclusiv la femei, nu pot să respire, nu au unde ieși la muncă. Are și el dreptate. Parcă am fi într-un campionat european de întemnițare.
Cine prinde mai mulți și cine îi înfundă primește mai mulți bani de la Comisia Europeană. În același timp, mă enervează. Îl privesc în adâncul ochilor. Ce vrei să facem? Să ne oprim, să-i ascultăm pe toți, să le plângem pe umăr și să le dăm câte un formular în alb cu care să plece la Curtea Europeană a Drepturilor Omului? Crezi că se va găsi vreunul care să nu ceară revizuirea pedepsei? Nu, zice el. Justiția seamănă cu o poveste cu Cocoșul roșu. Până acum ne plângeam că marii bandiți, mafia gulerelor albe, corupții din politică nu pățesc nimic. Acum, când a început arestarea lor sau când a început să plouă cu condamnări, s-a pornit și corul național al compasiunii, de dimineața până noaptea târziu, în direct, la televiziuni, la radiouri, în ziare, pe internet. Durerile de gât ale lui Gigi berbec Becali au devenit tragedie politică și suferință națională. Prima sa zi de muncă s-a transformat în scenetă eroică.
Toate televiziunile transmit prin crăpătura gardului. Pune sau nu pune mâna popularul oier pe o coadă de mătură? Spectacolul penibil al muncii în favoarea comunității se joacă în România ca un bambilici între naș și fin. Din reclame și filme de promovare a țării, Gică Hagi a sărit în fața opiniei publice. Fostul mare fotbalist al României s-a împiedicat și el în această operă de recuperare morală a oierului din Pipera, semn că un neuron de import dacă ar sări ca un purice ar aluneca pe gheață prin căpățâna amândurora.
– Să o lăsăm baltă, zice prietenul meu. Gigi e Gigi, e partea de caraghios a unei lumi care are chef să râdă de cineva pentru a nu vedea în ce noroi se scaldă. Dar de judecători nu putem râde. De ce, întreb eu? Din cauza unuia care se ocupa cu plimbatul pușculiței pe la împricinați? Bine i-a făcut! Probabil că omul s-o fi dedat și-o fi făcut din ispită o îndeletnicire suplimentară. Dar ai văzut că acum s-au dat și la doctori? Pe cei de la Spitalul de arși i-au luat cu același tărăboi. Parcă arestările acestea fac parte din campania electorală. Nu știu din ce fac parte, nu știu de când s-au dus ofițerii acoperiți să-și facă operații estetice și de ce au dat în vileag afacerile exact în pragul europarlamentarelor! Nu știu, zău nu știu, dar mă bucur că i-a săltat și pe ăștia. Și pe judecător, și pe chirurgi, și pe parlamentarii care iau șpagă. Nu înțeleg de ce l-au apărat pe Florin Popescu din Dâmbovița și pe nu știu mai cine. Să-i ia pe toți pentru că altfel ajungem cu toții să ne imaginăm că orice este posibil. Și facem România și mai de pomină decît până acum.
Se uită la mine lung, supărat, contrariat. Și mă întreabă complicitar:
– Tu crezi că arestările astea sunt o răbufnire a Justiției din România sau o comandă euro-americană?
– Băiete, întreabă te rog pe altcineva. Eu unul nu știu ce să mai cred. Dar în fiecare zi mai trec câteva nume pe caietul meu cu șmecheri priponiți de procurori. Toată ziua cară cu autobuzele. Mâine poimâine i-or duce la tribunal și cu basculanta.
