Aproximativ 300 de deţinuţi dintr-o închisoare din Veracruz, Mexic, au fost mutaţi, în ciuda protestelor rudelor acestora, pentru ca locul respectiv să fie folosit ca platou de filmare al unui film cu Mel Gibson în rolul principal, potrivit BBC.
Directorul închisorii Ignacio Allende a spus că deţinuţii au fost mutaţi cu autobuzul în alte patru închisori. În stabilimentul din Veracruz au rămas circa 1.200 de deţinuţi.
Luna trecută au avut loc numeroase proteste ale familiilor deţinuţilor din Veracruz, care cereau autorităţilor să nu îi mute pe condamnaţi, pentru că vizitele vor fi, din acest motiv, mai scumpe şi mai dificil de realizat. "Nu-i luaţi de lângă noi, nu sunt animale!" şi "Nu transferului! Respect pentru familiile deţinuţilor!" au fost două dintre lozincile protestatarilor.
Filmul în care joacă Mel Gibson, intitulat "How I Spent My Summer Vacation", este povestea unui criminal închis într-un penitenciar de maximă securitate din Mexic, unde învaţă să supravieţuiască de la un băiat de 9 ani. Pelicula este regizată de Adrian Grunberg, iar Gibson a realizat scenariul.
Actorul american a filmat la Veracruz şi în 2006, pentru "Apocalypto". Sursa: NewsIn