Ministerul Muncii va ajuta ordonatorii de credite să evite erorile din sistem, astfel încât bugetarii care au fost tăiaţi la salariul în luna ianuarie îşi vor putea cere banii opriţi înapoi de la conducerea instituţiei unde lucrează.Reprezentanţii Ministerului Muncii susţin că salariile bugetarilor nu s-au redus şi nici nu se vor reduce prin aplicarea Legii salarizării unitare, dar pot exista erori la interpretarea legii.
"În ultimele zile au apărut afirmaţii conform cărora în aplicarea Legii 330 privind salarizarea unitară a personalului bugetar ar fi apărut diminuări ale salariului. Nu există diminuări ale salariilor", a declarat Valentin Mocanu, secretar de stat în Ministerul Muncii.
Potrivit acestuia, poate fi vorba despre unii ordonatori de credite care au interpretat greşit Legea unitară a salarizării, însă ministerul de resort s-a oferit să intervină în acest cazuri.