Biroul Politic Central al PNL a decis luni să nu sprijine în Parlament pachetul anticriză propus de preşedintele Băsescu şi premierul Boc. “Emil Boc şi Traian Băsescu sunt ultimii oameni îndreptăţiţi să aplice măsuri anticriză”, a afirmat luni preşedintele liberalilor, Crin Antonescu, după terminarea şedinţei BPC al PNL.
Antonescu a precizat că măsurile decise în ultimele zile “nu reprezintă altceva decât menţinerea banilor publici în mâinile clientelei politice a cuplului Boc-Băsescu”. şeful PNL a menţionat că “banii trebuie să rămână la populaţie, ei trebuie luaţi de la instituţiile statului care şi-au dublat nejustificat bugetul”. Antonescu a dat şi câteva exemple de astfel de instituţii: Administraţia Prezidenţială şi serviciile secrete.
PNL cere explicaţii “mincinosului incorigibil Emil Boc”
Preşedintele PNL a criticat dur discursul de duminică seară al primului-ministru. „Mincinosul incorigibil Emil Boc ne propune aceleaşi acţiuni populist-electorale pe care le-a spus şi în toamna anului 2008, şi în 2009 şi în 2010, case pentru specialişti la sate, kilometri de autostradă, case ANL etc., dar nu s-a ţinut niciodată de cuvânt.”
Referindu-se la faptul că preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc au acuzat guvernarea Tăriceanu de cheltuieli nejustificate, Antonescu a cerut explicaţii actualilor guvernanţi. „Este foarte curios că în 2005 şi 2006, când era şi PDL implicat, guvernul Tăriceanu a fost bun, iar în 2007 şi 2008 a fost rău. Cerem premierului Boc să ne prezinte exact câte persoane au fost angajate de guvernul Tăriceanu în sistemul public în 2007 şi 2008 şi câte dintre aceste posturi au fost desfiinţate de actuala guvernare. Cerem premierului Emil Boc să ne prezinte care dintre investiţiile guvernului Tăriceanu nu au fost necesare. În ceea ce priveşte creşterea salariilor şi pensiilor în anii 2007 şi 2008, PNL şi le asumă, pentru că economia a permis acest lucru”, a conchis Antonescu.
PSD acuză „genocidul social” al guvernanţilor
Şi conducerea PSD a decis să nu voteze în Parlament pachetul de măsuri propus de Guvern şi şeful statului. “I-am trimis preşedintelui Traian Băsescu o scrisoare care conţine cele 10 măsuri anticriză pe care le propune PSD”, a declarat liderul acestui partid, Victor Ponta. Dintre măsurile propuse de social democraţi menţionăm: îmbunătăţirea sistemului de colectare a taxelor şi impozitelor; accentuarea luptei împotriva evaziunii fiscale; oprirea contractelor din energie oferite clientelei politice, facilităţi pentru investitorii care asigură noi locuri de muncă etc. Victor Ponta a catalogat pachetul de măsuri ale guvernului şi preşedintelui ţării ca fiind un “genocid social” şi a anunţat că PSD nu va participa la reuniunea de marţi de la Parlament dintre sindicate, Guvern, Preşedinţie şi partide parlamentare. “Nu are nici un rost să participăm. Jocurile oricum sunt făcute”, a precizat Ponta, care a mai adăugat că în aceste zile social democraţii finalizează textul moţiunii de cenzură împotriva Guvernului şi în plus vor sprijini toate acţiunile revendicative ale sindicatelor.