De dimineaţă, politicienii şi sindicaliştii erau deja resemnaţi. E prea cald, noaptea, în Parlament, opoziţia a fost îngenuncheată, porumbeii de pe net dădeau sindicatele ca leşinate, iar comentatorii se temeau de caniculă mai mult decât de dezastru. Ei bine, în ciuda căldurii şi a prognozelor de victorie categorică a grupării politico-financiare conduse de Traian Băsescu, mulţimea s-a ridicat într-un protest cu mult peste aşteptări. Este semnul cel mai concludent al stării de mânie şi nemulţumire. Se simte presiunea sărăciei. Oamenii refuză să-şi asume o supravieţuire cu 150-200 de euro, în timp ce vedetele guvernanţilor etalează maşini scumpe, vile şi vacanţe de lux.
Ce a spus Emil Boc nu cu mult timp în urmă nu mai are nici o greutate. Că România consumă mai mult decât produce, a strigat la tribuna Parlamentului un pitic desemnat de 2 ani să conducă administrarea banilor publici. Acest pitic politic, folosit de gruparea sa politico-financiară să panseze rănile mulţimii, vorbea cu inconştienţa omului preocupat doar de poziţia sa de putere. Cică guvernele anterioare au cheltuit pe pomeni electorale! Dar partidele? Dar cheltuielile nebune pe sărbătorile, festivalurile şi aniversările menite a-i aduce voturi doar lui Traian Băsescu? Nu a fost parte şi PDL la toate acestea? Nu le-a condus şi Emil Boc? Cu asemenea argumente, în loc să calmeze oamenii, Emil Boc i-a provocat şi i-a zădărât! Căldura nebună nu i-a enervat atât de tare cât i-a scos din pepeni nepăsarea parlamentarilor puterii. Este cel mai grăitor semn al temperaturii sociale trecute de limitele convenţionale.
Au început protestele şi populaţia enervată s-a „răcorit” pe oamenii de ordine! În ciuda prognozelor de calm, resemnare şi victorie sigură a clanului politico-financiar aflat la putere, România face paşi în direcţia protestelor de stradă. Condusă de o clică cu pretenţii politice şi democratice, dar concentrată numai pe afaceri personale, puterea politică din România a ajuns la un decont peste care se leagănă ţepele proverbiale ale lui Tepeş Vodă!
*****
Doar în 1989 au mai fost incendiate portrete de conducători. Atunci zburau pe ferestre portrete ale soţilor Ceauşescu. Acum, la 6 luni după alegerile prezidenţiale măsluite (lucrurile încep să iasă la iveală!), portretele lui Traian Băsescu şi ale locotenentului său pitic sunt călcate în picioare, trase în ţeapă şi arse în piaţa publică. Spre amiază, când în Parlament opoziţia şi invitaţii scandau „demisia”, afară dogorea soarele şi 5.000 de oameni încingeau protestele, de parcă urma un început de revoltă generală!
*******
Un lucru oarecum surprinzător: şi în jurul Parlamentului, şi în sală, protestatarii erau oameni în vârstă. Cei mai mulţi arătau trecuţi de 60 de ani. Iar ceilalţi erau oameni de vârsta a doua, fără şanse la o recalificare sau la un nou job. Tineri, mai nici unul! Care să fie explicaţia? Cei mai mulţi nu prea sunt bugetari. Nu lucrează la stat. Ca urmare, nu se simt vizaţi de reduceri. Apoi unii oricum nu lucrează. Încă nu şi-au găsit o slujbă. Aşa că n-au ce pierde. Cei de la multinaţionale privesc încă lucrurile cu detaşare. Nu pot pleca de la birouri sau din fabrici pentru a protesta! Şi măsurile nu-i ating în mod direct. Unii dintre cei tineri au plecat, iar alţii îşi pregătesc sau visează la o angajare în străinătate. Cei tineri sunt mult prea preocupaţi de propriul traseu pentru a mai avea timp şi energie pentru drama bunicilor, a mătuşilor sau a părinţilor. E şi un semn că lucrurile deja au o flacără, dar racheta care să dea lovitura de graţie nu s-a declanşat încă.
*****
Discursul lui Boc a fost definitoriu pentru toată gruparea sa. Plin de un tupeu enervant! El acuza opoziţia că se agaţă de privilegii, el acuza guvernele precedente de pomeni electorale, el încerca să mute mortul în curtea adversarilor. Victor Ponta a jucat rolul tânărului revoluţionar. Un fel de Che Guevara mai mic, pornit să mişte masele care nu-l urmau! Discursul său de stânga a încercat să capteze şi să captiveze. Nu cred că a reuşit. A fost mult prea sec, mult prea adaptat la program. N-are căldură, n-are elan! Crin Antonescu a avut avantajul de a vorbi după doi plictisitori. A luat crema. A taxat şi maniera de guvernare a PSD, ironizându-l fin pe colegul său social democrat, dar şi invitându-l la colaborare. Dacă ar fi să desemnăm un câştigător al acestei zile, alături de cei care au ridicat ţepele şi momâile, Crin Antonescu ar fi unul dintre câştigătorii de dreapta ai unei zile isterice de stânga!
