Nopţi magice în Arena din Verona

Sunt de ajuns un fascicul de lumină şi un pic de noroc pentru a-ţi transforma visul în realitate şi să devii protagonistul unei nopţi. Ajuns la cea de-a 88-a ediţie, Festivalul Liric de la Verona oferă seară de seară, în Amfitearul roman, momente de neuitat. Peste 15.000 de spectatori vor putea aplauda producţiile marca Franco Zeffirelli.

Dacă n-ai fost încă la Arena din Verona pentru a asculta celebre partituri lirice, cu nume la fel de celebre, mai ai încă timp, până în 29 august, să descoperi nopţile de aur ale operei din cadrul Festivalului care a început în 18 iunie.

„Am avut norocul de a vizita multe ţări despre care vorbesc renumitele opere care vor fi prezente pe scena Arenei din Verona. Egiptul, în care am fost de numărate ori, sau Japonia, un loc minunat, plin de contraste în care «Madama Butterfly» se confundă cu dramatica dragoste a unei gheişe pentru un oficial al Marinei Americane. Este puterea pe care Opera ţi-o dă de a zbura şi de a ateriza alături de personaje legendare. Multe din ceea ce îmi închipuiam despre locurile minunate pe care le visam le-am regăsit în opere care au dat naştere unor poveşti imaginare”, mărturisea regizorul Franco Zeffirelli.

Totul este impresionant. Monumentalele statui egiptene care recreează splendoarea anticilor faraoni, alături de dragoni, palmieri maiestuoşi, palate, haine din brocart roşu cu aur şi argint, chimonouri, senzuale costume andaluze, care-ţi aduc în imagine locurile îndepărtate şi poate pierdute pentru totdeauna. O călătorie traversând Egiptul, Spania, Japonia, China, pe care Zeffirelli a pus-o în scenă în cinci coregrafii şi scenografii semnate special pentru Arena din Verona. Este prima dată când Arena dedică o întreagă stagiune unui singur artist. Totodată, este pentru prima dată când Franco Zeffirelli primeşte o asemenea dovadă de recunoştinţă din partea unui teatru. Dincolo de „Carmen”, „Aida”, „Trubadurul”, „Madama Butterfly”, iubitorii genului vor putea vedea noua producţie cu „Turandot”.

Să ne aducem aminte că Franco Zeffirelli s-a născut la Florenţa, dar a fost adoptat de Roma. De aceea vorbeşte cu mare dragoste despre „Oraşul Etern”, căruia recent i-a dedicat un personal „Omaggio a Roma”, un film de 20 de minute cu Andrea Bocelli, care cântă celebra arie „Lucean le stelle” şi cu Monica Belucci în rolul Toscăi. „Roma este precum Tosca, frumoasă şi triumfală. Magia ei te marchează precum sunetul operei.”

Apreciatul regizor de film şi operă se destăinuie: „Şi apoi, e Verona. Am văzut-o pentru prima dată în 1945 şi mi-a amintit de familia mea de melomani în care se vorbea mereu de muzică şi se ascultau piese lirice. Unchiul meu m-a făcut să descopăr magia acestui loc. Artiştii, tehnicienii, corul, muzicienii, balerinii stau trei luni aici dând viaţă unor spectacole magnifice. Dar cel mai important este publicul, de un rafinament deosebit. El vine din toată Europa, într-un fel de pelerinaj în căutarea unor experienţe memorabile”.

Zeffirelli propune un federalism fiscal. „Arena nu trebuie să plătească taxe. Aici trăieşte cultura italiană. Verona e locul care te ajută să visezi. Lăsaţi-i Veronei bogăţia pe care publicul o aduce”, lansează un mesaj.

Publicul va putea aplauda 48 de reprezentaţii cu artişti de faimă internaţională.

„Destinul meu este Carmen, dar acum o vreau pe glaciala Turandot”

O producţie colosală, în premieră, cu „Turandot”, cu decoruri şi costume impresionante şi o tehnologie de avangardă, aduce Beijingul „din timpul poveştilor”, imaginat de Puccini. „Turandot”, în rolul titular cu Maria Guleghina, cu splendide costume desenate de laureatul Premiului Oscar, japonezul Emi Wada, îl are la pupitru pe Placido Domingo. Cu origini armene şi ebraice, poloneze şi ucrainene, Guleghina se defineşte „nomadă prin vocaţie”. Ea declara: „În timpul Uniunii Sovietice, la naşterea mea, mama, care era docentă în microbiologie, a fost pusă în aceeaşi cameră de spital cu o săracă gitană. Infirmiera m-a confundat şi ne-a schimbat. Astfel, m-am trezit cu o inimă rătăcitoare”. Cu viaţa împărţită între Luxemburg (unde îşi are casa şi studiază fiul ei de 10 ani), Moscova, unde soţul său dirijează echipa naţională de lupte greco-romane, şi un apartament în Manhattan (stă cel puţin trei luni pe an pentru că evoluează pe scena de la Metropolitan), între hoteluri din lumea a treia şi Italia, patria predestinată, cum îi place să o numească, este mereu ca un globetrotter. „Îmi place să cânt numai repertoriul italian, pentru că sunt convinsă că am trăit o viaţă precedentă în Italia. De altfel, toate vacanţele mi le petrec în această minunată ţară, fiind îndrăgostită de mare.” În timp ce îşi povesteşte pasiunea pentru Italia, pentru patria lui Puccini şi a lui Verdi, se simte în voce şi sufletul ucrainean. „Sunt născută în Odessa şi acolo toate femeile râd şi iubesc; dacă la o întrebare nu răspunzi cu altă întrebare, se spune că nu eşti din Odessa.”

Hui He, cu o voce de mare frumuseţe

„Madama Butterfly” de Puccini a debutat în 26 iunie, dirijată de Antonio Pirolli. Soprana Hui He în rolul Cio-Cio-San a fost răsplătită cu ovaţiile publicului pentru celebra arie „Un bel di vedremo”. Protagonista are o voce limpede, versatilă, de o mare frumuseţe. S-a lansat pe scena internaţională în urma Concursului „Operalia”, din 2000, fondat de Placido Domingo. Un Butterfly de un enorm lirism, plin de pasiune, lipsit de superficialitate. Alături de ea, italo-uruguayanul Carlo Ventre, în rolul Pinkerton, care a debarcat la Nagasaki. Japonia, încântătoarea ţară a misterelor, l-a marcat profund pe Puccini, ca şi pe Zeffirelli. Costumele sunt în tonuri aprinse, brodate cu flori de cireş, în sintonie cu contrastele interioare, şi semnate de Emi Wada, distins cu Oscar în 1985 pentru producţia „Ran” (Nebunie sau haos) a lui Kurosawa. Să mai adăugăm şi splendidele voci ale corului.

O Carmen cu inimă rock

Premiera cu „Carmen” a avut loc în 10 iulie. Pe podium au suit dirijorul Julian Kovatchev, elevul lui Karajan, şi tânăra soprană georgiană Anita Rachvelishvili, una dintre cântăreţele lirice cele mai căutate. Până în urmă cu opt luni era o necunoscută. De mică iubea muzica rock. Nici nu se gândea că va interpreta o operă romantică de Puccini. Îi plăcea numai să cânte la chitară. Îşi aminteşte că a trăit vremuri grele, nu avea nici măcar gaz pentru a găti, iar dimineaţa se spăla pe faţă cu zăpadă. Încet-încet s-a transformat din chitaristă într-o balerină care aspira să ajungă la Balşoi.

Anita are o voce puternică, formată la Conservatorul din Tbilisi. Apoi părinţii şi-au ipotecat casa pentru a-i cumpăra un bilet de avion pentru Milano. La audiţie a avut un mare succes şi a intrat la Academia Teatrului Scala. În decembrie anul trecut, evoluţia ei pe scena Teatrul Scala a fost un adevărat triumf. Sigură pe sine, scena nu-i trădează emoţiile. „Războiul m-a învăţat multe, explică Anita, dar în special să-mi înving frica”. Cel care a tutelat-o a fost marele dirijor Daniel Barenboim. „Când am dorit să-mi schimb numele în Raveli, pentru a fi mai uşor de pronunţat, Barenboim m-a oprit: «Dacă vrei să-ţi impui vocea, trebuie să-ţi impui şi numele»”. Succesul său a fost atât de răsunător încât cu banii câştigaţi la Scala în câteva luni şi-a refăcut casa de la Tbilisi şi i-a oferit în dar tatălui ei o maşină. „Dacă înainte cineva m-ar fi întrebat de Verdi sau de Bizet, nu ştiam nici măcar cine sunt. Acum consider că ei fac parte din viaţa mea”. Anita Rachvelishvili, cu sufletul ei rock, este îndrăgostită de Sardinia, unde logodnicul său, tenorul italian Riccardo Massi, are o casă.

Amarili Nizza, o Aidă în nuanţe moderne

„Aida”, punctul forte al Arenei din Verona, o are ca protagonistă pe soprana lirică Amarili Nizza, care înfruntă lumea romantică a lui Verdi cu nuanţe moderne, construind totuşi personajul în cheie etiopiană. Îi dă replica Piero Giuliacci sub bagheta lui Daniel Oren. Fondul de ten negru şi peruca cu păr creţ accentuează albastrul ochilor principesei lui Verdi. Amarili Nizza s-a întors în 25 iunie în amfiteatrul roman din Verona pentru a da replică operei verdiene. Pentru că va sta aici până la sfârşitul lui august, a ales o splendidă vilă pe dulcile coline de la Valpolicella, lângă Verona. Locuieşte la Anguillara, la câţiva kilometri de Roma, unde trăieşte împreună cu familia sa într-un „relais-chateau”, iar proprietatea sa conţine şi un hotel, un restaurant, o piscină, un club hipic şi un altul pentru vânători, unde se practică „Irish Drag Hunt”, versiunea irlandeză a vânătorii vulpilor, în care nimeni nu face rău pentru că vânătorii nu împuşcă animalele.

Şi asta, pentru că este îndrăgostită de natură. Toate produsele alimentare de la ferma sa sunt biologice, ca şi hrana animalelor. „A mă întoarce la Arena din Verona reprezintă o emoţie puternică, comentează artista, iar aplauzele miilor de persoane, o experienţă unică”. Îi place să călătorească mult şi are valiza veşnic pregătită. Între Dubrovnik, Tokyo, Carcassone, Sardinia, Sicilia, Nisa, escalele sale obişnuite, Amarili Nizza învaţă reţete de bucătărie.

„Trubadurul lui Verdi” va debuta în 7 august sub bagheta lui Marco Armiliato, cu marele tenor Marcelo Alvarez în rolul lui Manrico, cu Sondra Radvanvosky în cel al Eleonorei, Dmitri Hvorostovsky în rolul Contelui de Luna şi italo-americana Marianne Cornetti în Azucena.