Nou în România democratică! Legea Elena Udrea!

Elena Udrea, cine altcineva, a anunţat că PDL va analiza dacă mişcările de protest anunţate pentru ziua moţiunii de cenzură pot fi stopate prin mijloace legale. Evident că se vor găsi soluţii fiindcă, vorba românului cu funcţii de conducere în PDL, numai cine nu munceşte nu găseşte. Pentru ca sindicaliştii să fie ţinuţi departe de […]

Elena Udrea, cine altcineva, a anunţat că PDL va analiza dacă mişcările de protest anunţate pentru ziua moţiunii de cenzură pot fi stopate prin mijloace legale. Evident că se vor găsi soluţii fiindcă, vorba românului cu funcţii de conducere în PDL, numai cine nu munceşte nu găseşte. Pentru ca sindicaliştii să fie ţinuţi departe de […]

Elena Udrea, cine altcineva, a anunţat că PDL va analiza dacă mişcările de protest anunţate pentru ziua moţiunii de cenzură pot fi stopate prin mijloace legale. Evident că se vor găsi soluţii fiindcă, vorba românului cu funcţii de conducere în PDL, numai cine nu munceşte nu găseşte.

Pentru ca sindicaliştii să fie ţinuţi departe de Parlament, doamna Udrea nu trebuie decât să ceară sprijinul colegei ei de partid Roberta Anastase. Aceasta poate convoca de urgenţă o şedinţă a Camerei Deputaţilor în care să se voteze legea prin care tot ce face PDL este legal. Actul normativ ar putea trece cu cele 289 de voturi exprimate de toţi cei trei parlamentari prezenţi în sală. În caz că doamna Anastase nu va reuşi să strângă trei parlamentari, atunci legea va fi aprobată cu cele 286 de voturi pe care domnia sa le va da şi le va număra.

Dacă hoardele de manifestanţi nu o vor lăsa pe preşedinta Camerei Deputaţilor să intre în Parlament pentru a-şi exercita dreptul constituţional de a legifera, atunci va fi necesară intervenţia Curţii Constituţionale. Curtea va stabili că doamnei Anastase îi este refuzat dreptul constituţional de a alege (să facă tot ce doreşte în Parlament) şi de a fi aleasă (să se ocupe de acest lucru). Fiind vorba despre o încălcare gravă a Constituţiei, CSAT se va autosesiza şi va include mişcările de protest ale sindicatelor la categoria vulnerabilităţi la adresa siguranţei naţionale, alături de presă. La rând aşteaptă pensionarii, bugetarii, şomerii şi Opoziţia, adică tot ce nu intră în cele 12 procente din populaţia ţării care, conform sondajelor de opinie, susţin actuala guvernare.

Totodată, la propunerea CSAT şi cu avizul Curţii Constituţionale, Roberta Anastase va iniţia, susţine, vota şi aproba Legea Elena Udrea. Legea va avea un articol unic în care se va spune limpede că tot ce consideră Elena Udrea că este legal este legal şi că tot ceea ce stabileşte Elena Udrea că este ilegal este ilegal şi se cercetează conform Codului Penal.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.