Guvernul continuă angajarea răspunderii

Decizia Curţii Constituţionale permite Guvernului să continue procedura angajării răspunderii pentru proiectul Legii educaţiei, a declarat, vineri, premierul Emil Boc, interpretând astfel în avantajul Guvernului o decizie contestată de partidele de la Putere şi de preşedintele Traian Băsescu.

Guvernul continuă angajarea răspunderii

Decizia Curţii Constituţionale permite Guvernului să continue procedura angajării răspunderii pentru proiectul Legii educaţiei, a declarat, vineri, premierul Emil Boc, interpretând astfel în avantajul Guvernului o decizie contestată de partidele de la Putere şi de preşedintele Traian Băsescu.

Decizia Curţii Constituţionale permite Guvernului să continue procedura angajării răspunderii pentru proiectul Legii educaţiei, a declarat, vineri, premierul Emil Boc, interpretând astfel în avantajul Guvernului o decizie contestată de partidele de la Putere şi de preşedintele Traian Băsescu.

 

Emil Boc spune că două elemente permit Guvernului să continue angajarea: acceptarea asumării de către Parlament prin citirea legii în faţa plenului şi moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie.

„Decizia Curţii Constituţionale permite Guvernului continuarea asumării răspunderii. Argumente care ţin de motivarea deciziei. În cadrul deciziei CCR patru judecători spun într-un fel, alţi patru altfel şi unul are opinie concurentă cu alte cuvinte nici în interiorul Curţii nu există o opinie majoritară. Din punctul nostru de vedere din momentul în care Curtea a fost sesizată de preşedintele Senatului cu existenţa unui conflict juridic au intervenit două elemente noi care pe noi ne fac să credem că procedura poate fi continuată şi dusă până la capăt. În primul rând, acceptarea de către Parlament a angajării propriu-zise a răspunderii prin citirea de către primul-ministru a asumării răspunderii în faţa celor două Camere a plenului Parlamentului. A fost posibil acest lucru după ce preşedintele a sesizat Curtea Constituţională. Doi – depunerea moţiunii de cenzură de către opoziţie în cadrul procedurii de asumare a guvernului”, a declarat premierul Emil Boc, prezent într-o vizită pe centura Capitalei.

„Conflictul invocat de CCR s-a încheiat  în momentul în care Parlamentul a acceptat ca primul-ministru să citească asumarea, iar opoziţia a reacţionat cu o moţiune de cenzură potrivit articolului 114 din Constituţie”, crede şeful Guvernului.

„Din punctul nostru de vedere procedura merge mai departe, pentru că ea e în derulare şi nu există niciun alt mecanism de a o opri. Ori se discută moţiunea şi în funcţie de rezultatele acesteia, legea merge mai departe sau se opreşte ori dacă nu se discută moţiunea legea se consideră aprobată şi merge mai departe spre Monitorul Oficial”, a declarat Emil Boc.

UDMR: Dacă nu trece legea educaţiei, plecăm de la guvernare

Imediat după ce asumarea răspunderii a picat testul CCR, mai mulţi lideri ai Uniunii, în frunte cu preşedintele Marko Bela, au anunţat că dacă Legea educaţiei nu va trece de Parlament, maghiarii vor pleca din coaliţie, ceea ce ar fi condus la căderea Guvernului.

Asumare, urmată de moţiune

Pe 3 noiembrie, Curtea Constituţională a decis că asumarea răspunderii Guvernului pe Legea Educaţiei este neconstituţională. Potrivit deciziei Curţii, între Parlament şi Executiv există un conflict de constituţionalitate, deoarece Guvernul şi-a asumat răspunderea pe o lege care era deja în dezbatere parlamentară.

Pe 28 octombrie, la o zi după ce moţiunea de cenzură a picat la votul în plenul Parlamentului, Guvernul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului pe Legea Educaţiei, în ciuda cererii partidelor de Opoziţie, de amânare a asumării până la o decizie a Curţii Constituţionale.

Ca urmare a asumării răspunderii, PSD şi PNL au depus o nouă moţiune de cenzură împotriva Executivului, intitulată „Legea educaţiei naţionale, o lege anti-educaţie şi anti-românească”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.