Cu ajutorul Tribunalului Vâlcea, angajaţii Primăriei Voineasa au câştigat cele 25 de procente pe care guvernul Boc le-a tăiat din salarii. Cel puţin pe hârtie. Şi Tribunalul din Călăraşi a stabilit că decizia Executivului de a diminua salariile bugetarilor este ilegală. Norocul domnului prim-ministru Emil Boc este că nu sunt instanţe judecătoreşti şi la Olăneşti, Humuleşti, Vereşti şi Bărbuleşti, pentru că atunci s-ar fi făcut de râs până la capăt. Şi chiar am fi putut să vorbim despre domnul Boc ca despre domnul mic-ministru.
Totuşi, Emil Boc este un adevărat mic-ministru, pentru că numai un om politic mic poate ignora deciziile Justiţiei. Cel care se pretinde a fi profesor de Drept Constituţional spune, cu seninătatea absolventului unei facultăţi care funcţionează într-un garaj, că hotărârile instanţelor cu privire la ilegalitatea tăierilor salariale trebuie ignorate. Poate se va găsi cineva să-i spună domnului mic-ministru: „Emile, nici nu ştii cât de şi mai mic începi să fii!”.
Emil Boc a adunat mere cu pere şi cu un pic de bitum şi i-a ieşit că, în România, în acest an, au fost construiţi 46 de kilometri de autostradă. De fapt, este vorba despre doar 10 kilometri. Presupunând, totuşi, că s-ar fi făcut 46 de kilometri de autostradă, cât ar însemna asta? Aproape nimic, în condiţiile în care doar reţeaua de uliţe şi de drumuri de pământ din localitatea de baştină a domnului Boc, Răchiţele, trebuie că are măcar 50 de kilometri.
Pentru că domnul mic-ministru minte fără să clipească şi se laudă cu nişte nimicuri, poate se va găsi cineva să-i spună acestuia: „Emile, nici nu ştii cât de nimic începi să fii!”.