Voiculescu și Constantin – de la „9 la sută la europarlamentare”, la un singur loc eligibil, pe lista PSD

PSD a anunțat joi lista candidaților la europarlamentare, listă comună cu PC și UNPR. Ce spunea Dan Voiculescu la sfârşitul anului trecut…

Voiculescu și Constantin – de la „9 la sută la europarlamentare”, la un singur loc eligibil, pe lista PSD

PSD a anunțat joi lista candidaților la europarlamentare, listă comună cu PC și UNPR. Ce spunea Dan Voiculescu la sfârşitul anului trecut…

PSD a anunțat joi lista candidaților la europarlamentare, listă comună cu PC și UNPR. Maria Grapini este singurul candidat PC pe lista celor 13 considerați eligibili de către Victor Ponta.

Partidul Conservator a primit de la PSD un singur loc eligibil pe listă în condițiile în care formațiunea lui Dan Voiculescu anunța nu demult că va candida singură la europarlamentare și că și-a propus obținerea unui scor de 9 la sută.

La sfârșitul anului trecut, PC, la tribună cu Dan Voiculescu și Daniel Constantin, organiza un consiliu național al partidului în care anunța „oficial candidatura independentă la alegerile europarlamentare, propunându-şi atingerea unui scor de 9%”.

Mai mult, partidul amenința că „preşedinţii de filială care nu vor obţine la nivel judeţean un scor mai mare de 5% vor fi înlocuiți”.

„Principiul care se aplică în contextul alegerilor europarlamentare este “autoritate totală, răspundere totală. Partidul Conservator lucrează în aceste zile la definirea identităţii sale politice europene. (…) Partidul nostru exclude, în egală măsură, orice tentativă de redefinire a identităţii sale conservatoare prin negocieri politice sau redefiniri ideologice. Suntem conservatori şi vom rămâne conservatori în cadrul unui partid care nu-şi negociază independenţa”, se arăta în rezoluția adoptată de PC la acel Consiliu Național.

Cel care a dat tonul mobilizării pentru alegeri atunci a fost Dan Voiculescu, care a spus că partidul nu trebuie să mai stea la „colțul mesei”.

„Începând de mâine să ne apucăm serios de muncă, să facem un efort de şase luni ca să demonstrăm că suntem un partid pe picioarele noastre, altfel vom rămâne întotdeauna la colţul mesei negocierilor şi va trebui să ne mulţumim cu ce ni se dă, lucru care pe mine personal nu mă caracterizează, nu am făcut niciodată lucrul ăsta şi îmi doresc ca PC să refuze din acest moment să mai stea la colţul mesei„, spunea Voiculescu în noiembrie.

Întrunirea PC de la acea dată a atras atenția și prin virulența cu care Dan Voiculescu a atacat PNL, punând punct definitiv colaborării dintre cele două partide.

„PSD se consolidează, PSD se pregătește pentru a avea rezultate maxime anul viitor când sunt două rânduri de alegeri. E normal să se pregătească, ca orice partid politic care vrea să aibă rezultate bune. PNL, celălalt partener al nostru, încearcă, nu de puține ori, având acțiuni frivole vizavi de partenerii politici din USL, PNL ne-a jignit și pe noi de câteva ori, continuă să aibă atitudini cel puțin imorale vizavi de PSD, încearcă să zâmbească, să se împrietenească cu Traian Băsescu, cu PDL, cu alte forțe politice, dintr-un singur motiv – dorește și el ca orice partid să aiba rezultate maxime la alegeri”, spunea Voiculescu.

Totodată, Dan Voiculescu amenința cu un candidat propriu la prezidențiale. „Eu nu văd alegerile prezidenţiale cu doi candidaţi din partea USL. Nu este voie. Trebuie să avem un USL unit, cu un singur candidat. Dacă liderii celor două partide mari vor decide ca fiecare să aibă candidat, eu vă asigur că vor fi trei candidaţi, al treilea din partea PC. Vă mai asigur de ceva: va fi un candidat redutabil, căruia nu se i se poate reproşa nimic, nici că a furat, nici că a fost securist, un candidat ireproşabil cu şanse mari să intre în turul II. Nu o spun să sperii pe nimeni”, a promis Dan Voiculescu.

Între timp, PC a renunțat la candidatura independentă la europarlamentare, bătând palma cu PSD. Schimbarea a fost vizibilă mai ales în plan mediatic. Crin Antonescu nu a mai apărut la Antena 3, în timp ce Victor Ponta și PSD au început să se bucure de o mai mare „vizibilitate” la postul familiei Voiculescu.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.