Judecătorii de la Tribunalul București l-au condamnat marți pe Bogdan Rădulescu, primul soţ al Mihaelei Rădulescu, la doi ani şi şapte luni de închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat că a vândut bijuterii şi ceasuri contrafăcute, dar şi pentru o evaziune de peste 300.000 lei.
Decizia judecătorilor nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.
Bogdan Rădulescu a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare pentru infracţiunile de care este acuzat, la care a fost adăugat un spor de pedeapsă de un an şi o lună, acesta urmând să execute, dacă pedeapsa rămâne definitivă, doi ani şi şapte luni de închisoare.
Fostul soț al Mihaelei Rădulescu a fost arestat la începutul lunii mai, sub acuzația că a vândut bijuterii şi ceasuri purtând mărci consacrate care ar fi fost contrafăcute, dar şi pentru că nu a plătit taxele şi impozitele datorate de firma sa bugetului de stat.
Procurorii l-au trimis în judecată în august, pentru evaziune fiscală şi punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.