„Retrag încrederea doamnei Dăncilă. După cum am spus, pe 29 ianuarie Guvernul a fost învestit. Au trecut trei luni, după care pot să trag o concluzie: doamna Dăncilă nu face faţă poziţiei de prim-ministru a României şi transformă astfel Guvernul într-o vulnerabilitate pentru România. De aceea solicit public demisia doamnnei Dăncilă din funcţia de prim-ministru a României”. Acesta a fost anunţul public făcut, astăzi, de preşedintele României, Klaus Iohannis, la numai câteva ore după gafa impardonabilă pe care domnia sa a făcut-o în legătură cu vizita premierului PSD, Viorica Dăncilă, şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea. Chiar dacă domnul Iohannis şi-a cerut scuze, declaraţia sa de o iresponsabilitate maximă rămâne: „Cine ştie ce înţelegeri secrete face domnul Dragnea acolo cu evrei”.
Solicitarea făcută de Klaus Iohannis poate fi tradusă ca fiind o încercare de a abate atenţia opiniei publice din ţară, dar şi pe cea a cancelariilor occidentale de la ieşirea halucinantă pe care domnia sa a avut-o în legătură cu vizita celor doi demnitari români în Israel. Ştiind că cea mai bună armă este atacul, domnul Ioahnnis i-a cerut demisia premierului, înainte ca majoritatea parlamentară să facă o eventuală solicitare ca domnia sa să-şi prezinte demisia ca urmare a declaraţiei iresponsabile referitoare la Israel.
Totodată, anunţul făcut de preşedintele poate fi şi un semnal adresat Străzii, care în ultima vreme a intrat în amorţire. Klaus Iohannis vrea să trezească Strada, pentru că are nevoie de cineva care să facă gălăgie pentru a acoperi comentariile de după declaraţia: „Cine ştie ce înţelegeri secrete face domnul Dragnea acolo cu evrei”. Klaus Iohannis vrea să trezească Strada şi fiindcă are nevoie de un aliat în lupta sa pentru apărarea aşa-zisului stat de drept, iar pe Opoziţia parlamentară nu se poate baza, fiindcă este prea anemică. Doar această luptă îi garantează acestuia supravieţuirea politică şi-i oferă şanse pentru obţinerea celui de-al doilea mandat de preşedinte.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
iohannis se ataca pe sine. un neavenit in orice ipostaza ar fi… e trist ca un popor se simte bine si apreciaza un asemenea individ inutil pe post de presedinte care nu face altceva decit sa-l sfideze cu aroganta sa.