Comunitatea musulmană din Franța este invitată să participe duminică la slujbe în bisericile de pe tot cuprinsul țării, la cinci zile după ce doi jihadiști i-au tăiat gâtul unui preot într-o biserică din această țară și au rănit grav o altă persoană, transmite Agerpres.
Premierul Manuel Valls consideră, într-un articol publicat de „Le Journal du Dimanche”, că în condițiile în care „islamul și-a găsit locul în Republica” Franceză, atunci este „urgent să se construiască un veritabil pact” cu această religie, a doua din Franța.
Valls mai propune „revizuirea unor reguli”, astfel încât finanțările oferite din exterior comunității musulmane să fie diminuate, în paralel cu sporirea fondurilor acordate acesteia în Franța.
Într-un interviu acordat anterior cotidianului Le Monde, el a cerut în mod deosebit ca „imamii să fie formați în Franța, nu în altă parte”.
Tot în ediția de duminică a publicației Le Journal du Dimanche, circa 40 de personalități musulmane s-au declarat „preocupate de neputința organizării actuale a islamului în Franța”.