Președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, Sorin Dumitrașcu, a susținut, miercuri, că sunt folosiți peste 300 de deținuți pentru paza penitenciarelor, iar unii dintre ei fac parte din grupări mafiote.
„O situație recentă arăta că sunt folosiți peste 300 de deținuți pentru paza penitenciarelor, la 21 de închisori. Sunt deținuți cu toate tipurile de condamnări și sunt și deținuți care parte din grupări mafiote, care sunt incluși în paza penitenciarelor. În ceea ce privește sarcinile lor, aceștia stau într-un post de pază, și, teoretic, sunt atenți ca cineva să nu încerce să pătrundă sau să iasă sau să faciliteze evadarea cuiva”, a afirmat Sorin Dumitrașcu, la protestul angajaților din penitenciare, care a avut loc în fața Ministerului Justiției.
Potrivit lui Dumitrașcu, deținuții folosiți la paza penitenciarelor beneficiază de reducerea pedepselor, precum și de alte avantaje.
„Toți deținuții folosiți la pază beneficiază de reducerea pedepsei și de avantaje la obținerea unor recompense. Sunt folosți pentru că avem un deficit de personal fantastic, tocmai pentru acest motiv avem un milion de ore neplătite”, a mai susținut Dumitrașcu.
Aproximativ 300 de sindicaliști ai Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) au protestat, miercuri, în fața Ministerului Justiței, fiind nemulțumiți de condițiile de muncă din penitenciare, precum și de nivelul de salarizare.