Noi oportunități de afaceri pentru firmele românești! Motivul?- A fost inaugurată Camera de Comerț Bilaterală România-Egipt, în urma semnării, luna trecută, la Cairo, a protocolului de liber schimb între România și Egipt.Camera de Comerț Bilateral România- Egipt este considerată pentru țara noastră o poartă de deschidere către lumea arabă și Africa, dar și a Egiptului către Uniunea Europeană.
Luna trecută, la Cairo, a fost semnat protocolul de liber schimb între România și Egipt. „Este încă o cărămidă pusă la clădirea zidului relației celor două țări. Relațiile noastre au început cu mult timp în urmă, în istorie și se tot îmbunătățesc, devin tot mai apropiate, în special pe partea de comerț” a declarat Excelența sa Salah Eldin Abdel Sadek Ahmed, ambasadorul Egiptului în România, potrivit national24plus.ro.
„Ceea ce ne dorim este să încurajăm firmele românești să meargă să facă investiții în Orientul Mijlociu și totodată să deschidă piața de desfacere de acolo. În același timp ne dorim ca Orientul Mijlociu să vină în Europa, să vadă ce se întamplă aici și să se muleze pe legislația europeană, astfel încât să realizăm un echilibru între cele două culturi” este de părere avocatul Corina Cornelia Abdelrazek. Marius Niculae, directorul Uniunii Camerelor de Comerț Bilaterale din România consideră că viitorul comerțului este reprezentat de astfel de înțelegeri între țări, care încurajează investitorii și comercianții. „Beneficiile sunt multiple (..) sunt tratate semnate și vine să completeze întreg ansamblu care poate să perfecteze evoluția viitoarelor relații de afaceri”.
Sa vezi de acum imigranti ilegali intrati in Romania ca „oameni de afaceri”!