Vrem ca dreptul să domnească, și anume fără concurență. Acest lucru e posibil, dar nu e natural.
Avem, iată, dreptul moral de a face un singur copil, dar o comunitate care alege să urmeze această îndreptățire se împuținează zi de zi și, în final, domnia dreptului nu o va putea ajuta să nu dispară.
Există, așadar, domnii pe care dorința noastră nu le înțelege. Rațiunea noastră le poate discerne, dar nu știe cum să le contracareze. Dar de ce le-ar contracara? Prejudecata noastră este că o domnie concurată n-ar mai fi o domnie veritabilă.
Iluzia prezentă în prejudecata aceasta o moștenim împreună cu memoria noastră tradițională de spre putere: ea este adevărată când nu e împărțită. Iluzia aceasta este, în modernitate, spulberată de împărțirea puterii în stat și de regulile de echilibrare a părților ei.
Și – cu toate acestea – dorința noastră profundă este ca numai dreptul să domnească. Ceea ce, în final, ne-ar putea costa nu ieșirea din istorie, ci ieșirea din existență.
Cu exemplul demografic extrem de puternic de mai sus, dacă am merita profund asupra lui, am putea începe să înțelegem că domnia unui singur principiu nu este naturală. Pe vremea când nu veneram natura, ci spirtualul, erau în joc două principii ale puterii. Era numit principiul celor două săbii: sabia temporală era reprezentată de regi, iar sabia spirituală de Biserică.
Modernitatea nu le-a separat doar, ci a anihilat sabia spiritului. Dar sabia cea anihilată taie în continuare în lumea autonomiei ei și, iată, în exemplul de mai sus, ce efecte are.
Principiul celor trei puteri din stat (contrar voinței noastre ca numai dreptul să domnească) ne-ar putea lua solzii de pe ochi ca să vedem că, pe lângă drept, domnește azi, în fapt, și economicul (căruia dreptul nu-i poate asigura fecunditatea).
Economicul domnește azi și în stat, când ar fi natural să domnească numai în societate. Da, dar, din păcate, societatea nu a fost găsită încă a fi compusă din trei puteri autonome: dreptul (statul), economicul (relațiile de schimb) și culturalul (relațiile cu ceea ce este superior egoismului nostru).
Vine vremea (a și venit) în care avem a înțelege că există trei domnii (nu doar aceea politico-juridică) și că ele își așteaptă constituționalizarea așa cum, la 1789, așteptau să fie reglementate cele trei puteri din statul separat de Biserică.
CELE DE MAI SUS EXPRIMA O OPINIE CARE NECESITA,NEGRESIT,CLARIFICARI : CARE AR FI DREPTURILE IMORALE,DLE BUDUCA ?CINE SA LE STABILEASCA SI CU CE TITLU LI S-AR PRETINDE RESPECTAREA?ALTFEL,NE AFLAM INTR-UN BALAMUC,NU O SOCIETATE CIVILIZATA !DVS,.DESFIINTATI INSASI DEFINITIA DREPTULUI APARTINAND MARILOR JURISTI AI ROMEI,CU PESTE 2000 DE ANI IN URMA :JUS EST ARS BONI ET AEQUI,CEEACE PRESUPUNE BAZA MORALA A REGLEMENTARILOR JURIDICE,CA ELEMENT FUNDAMENTAL AL ACESTORA.DESIGUR CA,UNEORI UNELE DINTRE ELE NU CONVIN UNORA,DAR DE AICI INSTITUIREA IMORALITATII UNOR NORME CE FUNDAMENTEAZA STATUL DE DREPT ESTE SFARSITUL ACESTUIA.ASTA NE-AR MAI LIPSI IN ZILELE NOASTRE !NU VA JUCATI CU CONCEPTELE PE CARE SECOLELE LE-AU CONSACRAT !