Greu de pensionat

Zilele trecute când mă gândeam la câteva imprecaţii foarte originale pentru a-mi exprima „mulţumirea” față de funcţionarul român căruia i-am depus cu două săptămâni înainte de Sărbători toată documentaţia pe care mi-o solicitase, iar când s-a întors din vacanţa de iarnă m-a contactat să-mi comunice că toată „hârţogăraia” mea, adunată cu preţul multor ore de alergătură, fusese rătăcită, am citit o cugetare aparținând lui Eugene Joseph McCarthy „Singurul lucru care ne salvează de birocraţie este ineficienţa; o birocraţie eficientă este cea mai mare ameninţare pentru libertate”.

Acest oximoron, la prima vedere, mi-a conturat premisele unui paradox nedorit, însă trecutul politic al lui McCarthy mă face să-i dau dreptate şi, în acelaşi timp, să-mi explic şi motivele pentru care clasa politică din România îşi doreşte un sistem public populat de persoane ineficiente.

O regulă de bază a oricărui sistem este aceea că eficientizarea unui anumit segment va face ca celelalte segmente să devină şi mai eficiente. A doua regulă este aceea că ineficienţa unui anumit sistem va face celelalte segmente să devină şi mai ineficiente.

Cum se aplică aceste reguli în sistemul bugetar din România?

Se ia o clasă politică venală şi mediocră, se elaborează nişte legi interpretabile şi se aplică după bunul plac prin prisma unor funcţionari (recte magistraţi) în funcţie de conjunctură şi de interesele politice de la un anumit moment, iar dacă ar fi să-i dăm crezare lui William Faulkner „un catâr va munci de bună voie zece ani, răbdător, pentru tine, doar pentru privilegiul de a te lovi o dată”, în felul acesta se explică apariția unor clase profesionale răbdătoare, care așteaptă privilegiul de a lovi o dată… pensia specială.

Scriitorul britanic Northcote Parkinson a explicat, bazându-se pe studii în organizaţii guvernamentale britanice, de ce majoritatea oamenilor rămân săraci toată viaţa, de ce administraţia publică este în mod continuu supradimensionată şi ineficientă, de ce suntem tot timpul presaţi de timp când avem o sarcină de îndeplinit într-un termen limită. Parkinson spune că, indiferent de cât de mult câștigă cineva, acesta are tendința de a cheltui totul sau chiar mai mult decât atât. Cheltuielile cresc proporțional cu câștigurile. Chiar dacă vom câştiga mai mulţi bani decât la începutul carierei, nu vom acumula prea mult. Cu alte cuvinte, indiferent de cât de mult câștigăm, pare că nu este niciodată suficient. „Cheltuielile cresc pentru a acoperi toate câștigurile”, spune Parkinson, o afirmaţie care îşi găseşte cu adevărat aplicabilitatea în sistemul bugetar din România care, indiferent de politicile adoptate, se găseşte întotdeauna pe marginea prăpastiei și căutând soluţii pentru noi datorii.

În acest context, singurul lucru care ne-ar salva de falimentul statului ar fi pensionarea anticipată a incompetenţei şi a procrastinării clasei politice… însă, după cum evoluează lucrurile în ultima vreme, acest lucru a devenit… GREU DE PENSIONAT!