Ne confruntăm de multe ori, în „meseria” de părinte, cu probleme legate de gestionarea relației cu copilul. Întâlnim, adesea, părinți care se plâng că nu sunt ascultați de copii. De cele mai multe ori, consideră că este o problemă a copilului și caută metode prin care să asculte și să fie docil. Din fericire, nu există metode care vizează exclusiv copiii, nu există un panaceu prin intermediul căruia aceștia să fie tratați de neascultare. Și asta, deoarece în majoritatea cazurilor nu este o problemă a celor mici, ci a relației între părinte și copil, iar cel mai în măsură să intervină pentru optimizarea acestei legături de comunicare este părintele. Prin schimbarea manierei de abordare a copilului, va reuși să schimbe și comportamentul minorului, punând bazele unei relații armonioase.
Relația părinți-copii nu este nici pe departe o relație liniară sau unidirecțională, ci, o relație circulară. Asta înseamnă că orice gest, atitudine, vorbă sau comportament din partea părintelui determină un răspuns al copilului, răspuns ce determină următoarea reacție a părintelui.
Încă din primii ani de viață, inițiatorii acestei relații sunt părinții, ceea ce înseamnă că de comportamentul lor va depinde și comportamentul copiilor, din moment ce aceștia învață cel mai bine prin imitație, nu prin teorii cu privire la ce este bine și ce trebuie să facă.
Principii nescrise în vreun manual
Nu există un manual de reguli clare ce îi învață pe părinți cum să reacționeze în fiecare situație întâlnită, pentru a avea o relație ideală cu propriii copii, la fel cum nu există o relație ideală, ci doar una suficient de bună.
Iată câteva principii de care ar trebui, în rolul de părinți, să ținem cont atunci când dorim să ne îmbunătățim relația cu copiii noștri.
Fiecare copil este unic! Ceea ce înseamnă că elementul esențial în relație este să ne cunoaștem copilul. A-l cunoaște înseamnă a ști ce îi place, ce preferă, ce detestă, cum se comportă în diverse situații, etc. Cunoscându-l, vom ști să ținem cont de ceea ce îi face plăcere sau nu, dar și cum să îl abordăm în diverse situații.
Trebuie evitat rolul de agresor
De exemplu, dacă știm că nu îi face plăcere să meargă la grădina zoologică, pentru că îi este teamă de animale, vom evita să îl ducem în acel loc până în momentul în care teama este depășită în mod pozitiv. Insistând să îl ducem forțat în locuri ce nu îi plac, vom declanșa o reacție ostilă sau de retragere care îl va îndepărta de noi și ne va poziționa în rolul de agresor.
Când suntem sinceri, deschiși și onorăm promisiunile, demonstrăm copilului că avem încredere în el și că îl respectăm, că este important pentru noi. Iar el învață de la noi cum să se comporte prin exemplele pe care i le dăm, iar un model de urmat în sine face cât o mie de cuvinte.
Copilul va înțelege, în acel moment, că părintele nu ține cont de dorințele lui și îl pune în situații dificile. Concluzia sa poate fi că nu este cazul să conteze pe părintele său, relația fiind din start afectată. În schimb, putem modifica acest comportament cu pași mici, fără insistență, prin diverse metode: vă uitați împreună pe atlase cu animale, inventați povești, vă jucați cu miniaturi de animale ce îi pot crea simpatie față de anumite specii și dorința de a le întâlni în realitate, construiți împreună animăluțe din diverse materiale etc. În felul acesta, arătăm înțelegere și blândețe, ceea ce ne va ajuta să câștigăm încrederea copilului nostru. Este indicat, totodată, să îi arătăm că ținem cont de părerile și alegerile lui, demonstrând că îi respectăm personalitatea.
De exemplu, îl putem întreba cu ce dorește să se îmbrace a doua zi, ce gustare preferă sau ce hăinuță ar vrea să cumpărăm când mergem la cumpărături. Vom reuși, cu o astfel de atitudine, nu doar să îl cunoaștem mai bine, ci și să îl ajutăm să se cunoască pe sine.
Încrederea reciprocă și respectul sunt esențiale. În orice relație, nu putem cere din partea celorlalți ceea ce noi înșine nu oferim. Nu îi putem pretinde soțului sau soției să ne iubească, dacă noi nu oferim iubire, nu îi putem cere vecinului de scară să ne respecte, dacă noi îl tratăm cu ironie și așa mai departe.
Dacă cerem încredere, trebuie să oferim încredere
Prin urmare, nu îi putem cere nici copilului nostru să aibă încredere în noi, atât timp cât nu îi demonstrăm că și noi avem încredere în el și că suntem, la rândul nostru, demni de încredere. Asta înseamnă că, în orice situație, vom alege să: îi spunem adevărul, ne ținem de promisiuni, să fim sinceri și deschiși. A ne minți copilul se traduce prin „nu te cred atât de deștept, încât să-ți dai seama că te mint“, a ne încălca promisiunile înseamnă „nu te cred suficient de important pentru a mă ține de cuvânt” sau „am altele mai importante pe cap“. Prin a nu fi deschiși vom transmite „nu cred că ai capacitatea să mă înțelegi“. Sunt mesaje dureroase pe care, chiar dacă nu le exprimăm deschis, sau chiar dacă noi înșine nu suntem conștienți că le transmitem indirect, copilul tot le primește.
Când suntem sinceri, deschiși și onorăm promisiunile, demonstrăm copilului că avem încredere în el și că îl respectăm. Îi arătăm, totodată, prin felul în care îl tratăm, că este important pentru noi. Altfel el învață cum să se comporte prin exemplele pe care i le dăm, iar un model de urmat în sine face cât o mie de cuvinte.
Timpul și activitățile lui sunt importante. Un element definitoriu al inteligenței emoționale, alături de empatie, este capacitatea de a face diferența între esențial și neesențial. Un exercițiu de autoevaluare ar fi să trecem pe o coală de hârtie câte dintre activitățile noastre zilnice sunt cu adevărat esențiale. Vom fi uimiți să constatăm cât timp pierdem cu amănunte sau acțiuni irelevante (îi povestim o oră soțului despre cearta de la serviciu, vorbim cu vecina despre ultima inundație, privim la televizor și ne minunăm de emisiunile proaste și lista poate continua).
Despre optimizarea relației
Toate acestea sunt acțiuni fără rost care, uneori, ne răpesc timp prețios alături de copil, mai ales că orice ocazie de a face ceva împreună este valoroasă pentru el și va contribui la optimizarea relației.
Orice gest, atitudine, vorbă sau comportament din partea părintelui determină un răspuns al copilului, răspuns ce determină următoarea reacție a părintelui.
Joaca copiilor cu mașinuțele sau păpușile este o ocazie pe care o putem valorifica, deoarece presupune o activitate în care copiii sunt implicați emoțional, oricât de puerilă pare pentru adulți. Dacă împărțim cu ei această activitate plină de semnificație, creăm un canal de comunicare și de apropiere și îi facem să se simtă importanți. Și în drumul spre parc îi putem antrena în diverse activități: să compună o poveste despre un copac, să inventeze un joc nou sau să povestească despre colegii de la grădiniță.
Este nevoie de elemente de stabilitate și reper
Ritualurile sunt la fel de importante și au rolul de a produce o apropiere între părinți și copii, prin elementul de stabilitate și reper ce îl au în rutina zilnică. Cititul unei povești înainte de culcare, pregătirea împreună a hăinuțelor pentru a doua zi, un joc preferat al copilului jucat împreună, toate acestea au un rol la fel de important în valorizarea copilului.
De asemenea, putem implica copilul în activitățile noastre gospodărești, dându-i sarcini pe care să fie capabil să le îndeplinească. În loc să îl lăsăm în camera lui să se joace cât timp suntem ocupați să pregătim masa de prânz, îi putem angrena în joaca de-a modelarea de figurine din cocă, așezarea farfuriilor, decuparea șervețelelor în forme geometrice etc. Aveți încredere, dacă poate juca jocuri complicate pe tabletă, cu siguranță va putea să desfașoare câteva sarcini gospodăresti simple. Văzând că este util, copilul nostru va căpăta încredere în sine, pe lânga fericita ocazie de a petrece timp împreună.
Metodele prin care putem optimiza relația cu copiii noștri sunt inepuizabile. Este bine să ne bazăm pe propria intuiție și creativitate, pentru a găsi soluții la orice problemă ce apare, fiind convinși că nu există dificultăți de nedepășit. În final, cel mai important este să ne acordăm încredere nouă înșine, să le oferim copiilor aceeași încredere și să ne dorim cu adevărat o relație frumoasă. Și nu uitați! Nu există copii răi, ci doar copii descurajați sau ignorați.
Gabriela Dumitriu este Psiholog clinician/Psihoterapeut integrativ la Centrul de Evaluare, Expertiză, Intervenție Psihologică „Expert Psy”; Website: www.expertpsy.ro; E-mail: [email protected]
