(VIDEO) Supermarketurile, luate cu asalt

Supermarketurile au fost luate cu asalt în toată Italia după ce Guvernul a anunțat noi măsuri care interzic…

De (C.T.)
(VIDEO) Supermarketurile, luate cu asalt

Supermarketurile au fost luate cu asalt în toată Italia după ce Guvernul a anunțat noi măsuri care interzic…

Supermarketurile au fost luate cu asalt în toată Italia după ce Guvernul a anunțat noi măsuri care interzic călătoriile ce nu sunt în interes de serviciu, pentru sănătate sau nu au un motiv întemeiat.

Limitarea călătoriilor, extinsă acum pentru toată Italia, i-a făcut pe oameni să iasă să își cumpere mâncare, lucru ce a cauzat cozi interminabile la supermarketurile din Italia.

Guvernul a trimis o notificare pentru a clarifica faptul că „nu este necesar, ci chiar contrar deciziei, privind protejarea sănătăţii şi prevenirea răspândirii COVID-19, să se aglomereze magazinele pentru a cumpăra alimente care pot fi obţinute zilele următoare”.

Italia a extins măsurile stricte de carantină, care implică și interzicerea de a participa la adunări publice, pe întreg teritoriul țării, a anunțat, luni seara, premierul Giuseppe Conte.

Acesta a spus că oamenii vor avea voie să circule doar pentru a se duce la serviciu sau pentru urgențe personale.

Conte a adăugat că măsurile, ce intră în vigoare marți, au scopul de a îi proteja pe membrii cei mai fragili ai societății.

https://www.facebook.com/localteamtv/videos/1102309586793670/

Foto Arhivă

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.