Află răspunsul: Când am putea scăpa de măști?

„Am trecut de vârf, suntem pe panta descendentă. Ca număr total de cazuri infectate, aflate în analiza noastră, cred că…

De (P.S.)
Află răspunsul: Când am putea scăpa de măști?

„Am trecut de vârf, suntem pe panta descendentă. Ca număr total de cazuri infectate, aflate în analiza noastră, cred că…

Dacă totul merge bine în privința epidemiei, la sfârşitul lui iulie – august ne-am putea întoarce la o viață de „cvasi-normalitate”. Este momentul în care s-ar putea renunța chiar și la măștile de protecție, a arătat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății vineri seara, într-un interviu la Digi24, citat de site-ul postului. Însă nimic nu e sigur.

„Am trecut de vârf, suntem pe panta descendentă. Ca număr total de cazuri infectate, aflate în analiza noastră, cred că o să ne apropiem de 20.000, dar având o creştere mică sau nesemnificativă de la o zi la alta sau alternând, mergând totuşi pe o scădere progresivă a acestui număr de cazuri. În acest moment avem sub 5.000 de cazuri active din cele circa 18.600. Am avut o alternanţă a numărului de cazuri, am avut două zile cu o creștere a cazurilor noi, dar tot timpul am rămas sub 200 de cazuri la Terapie Intensivă, suntem pe panta descendentă”, a spus Nelu Tătaru.

El a spus că în prezent autoritățile gestionează primele 15 zile de relaxare după starea de urgență, însă după 1 iunie este pregătită o a doua etapă în măsuri de relaxare.

Cât timp vom rămâne cu măști?

Luarea temperaturii la intrarea în marile magazine și instituții, echivalentă unui minim triaj epidemiologic, rămâne deocamdată în vigoare.

Ce va fi mai departe depinde de evoluţia până în 15 iunie.

S-ar putea renunţa, de pildă, la măști în funcţie de evoluţia pandemiei. „Ne gândim ca la sfârşitul lui iulie – august, să ajungem la o viaţă cvasi-normală, urmând să fim pregătiţi în eventualitatea celui de-al doilea val”, a spus Nelu Tătaru.

În ceea ce privește previzionarea unui eventual al doilea val, o contribuție o va avea și studiul de seroprevalență care va începe în iunie și care va arăta în ce măsură populația României a trecut prin boală. „La sfârşitul lunii iulie, începutul lui august vom avea şi rezultatul”, a declarat ministrul.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.