„Anunţul triumfalist”, primit cu critici

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu spune că nu există un ordin al miniștrilor responsabili privind măsurile necesare redeschiderii școlilor, deși mai sunt doar câteva zile

De (R.C.)
„Anunţul triumfalist”, primit cu critici

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu spune că nu există un ordin al miniștrilor responsabili privind măsurile necesare redeschiderii școlilor, deși mai sunt doar câteva zile

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a criticat, marți, pe Facebook, anunțul „triumfalist” privind redeschiderea școlilor.

„Nu există încă un ordin al miniștrilor responsabili privind măsurile necesare redeschiderii școlilor deși mai sunt doar câteva zile până la acel moment; ni se spune că de fapt toată Europa a ținut școlile deschise și că poate ar fi bine să facem și noi la fel, acum, după un an, când apare riscul unor altor tulpini mai contagioase”, a scris pe Facebook europarlamentarul.

Acesta susține că autoritățile nu au prezentat un buget clar alocat acestui proces. „Nu se prezintă nicio măsură luată privind redeschiderea în siguranță a școlilor (testare, vaccinare, asigurare perimetru școlar, asistență medicală în școli, transport școlar special, etc.); nu se explică cum vor fi gestionate faptic cazurile de coronavirus din școli sau situațiile în care profesorii, din motive medicale, nu se prezintă la ore”, a mai scris Victor Negrescu.

Europarlamentarul spune că în urmă cu câteva săptămâni a prezentat public un set de măsuri privind redeschiderea școlilor și relansarea procesului educațional în condiții de siguranță și de calitate.

„Din păcate, probabil că cele aproximativ 30 de pagini din raport erau prea greu de citit. În schimb au avut timp să redeschidă înainte păcănelele”, a mai scris Negrescu pe rețeaua de socializare.

Școlile se redeschid începând din 8 februarie, în funcție de incidența cazurilor de Covid din fiecare localitate, a anunțat Klaus Iohannis, în urma unei ședințe avute la Cotroceni, la care au mai participat premierul, ministrul Sănătății și cel al Educației.

„Începând de luni, majoritatea copiilor merg fizic la școală. Evident că trebuie să respectăm situația din fiecare localitate și pentru fiecare școală trebuie luate măsuri foarte stricte, noi ne dorim ca școala să se desfășoare în condiții sigure și pentru copii și pentru dascăli”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Am stat cu piciorul in ghips o saptamana in loc de sase si ma simt bine. Cred ca fractura s-a rezolvat si e timpul sa tai ghipsul! Au am ramas schiop m-am grabit sunt la loc cu piciorul rupt! Cam asa e si cu pandemia ne grabim aiurea…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.