Ce înseamnă ”stat de drept” într-un stat condus de servicii

Până la urmă, statul profund a câștigat: a paralizat întreaga administrație Trump, iar acesta din urmă nu mai este președintele SUA. Statul profund este acela despre care The Guardian scria, în 2013, că secretizează mii de miliarde de pagini de text în fiecare an. Iar statul profund a câștigat încă o dată, pentru că, de ani buni, ziare precum The Guardian nu mai scriu o vorbă despre cele de mai sus, ba chiar au trecut în tabăra serviciilor secrete.

Donald Trump nu mai este președinte, însă disputele iscate de el cu statul profund continuă. În urmă cu câteva zile, o instanță federală a decis că CIA nu trebuie să ofere vreo informație presei despre cum finanțează și înarmează grupările anti-Aassad din Siria. Un verdict similar a fost dat în urmă cu doi ani. Totul a pornit de la un mesaj pe Twitter din 2017 al președintelui Trump, o reacție la un articol critic din The Washington Post despre posibila încheiere a finanțării americane pentru rebelii din Siria. ”The Washington Post cel finanțat de Amazon a fabricat informații despre încetarea plăților masive, periculoase și păguboase pentru rebelii anti-Assad”, a scris președintele Trump. Acum, după aproape patru ani, instanța federală și-a motivat astfel decizia că CIA nu trebuie să ofere vreo informație despre aceste plăți: ”Chiar dacă mesajul președintelui vorbea despre un anume program, el nu a revelat existența unor documente ale Agenției despre acel presupus program”. ”Cu alte cuvinte, din moment ce Trump nu a spus exact în ce birou de la sediul CIA se află acele documente, judecătorii au permis CIA să pretindă că documentele nu există. Spre deosebire de civilii sirieni măcelăriți de grupările teroriste finanțate de SUA, judecătorii federali își permit luxul de a pretinde că acest program nu există”, scrie James Bovard, pentru The American Conservative.

Urmează dubla măsură a statului profund. Există publicații ”de casă”, care primesc aceste informații sensibile. În martie 2016, în timpul administrației Obama, LA Times scria: ”În Siria, milițiile înarmate de Pentagon se luptă cu cele înarmate de CIA”. Era vorba despre o grupare rebelă finanțată de CIA care a atacat Forțele Democratice Siriene (majoritar kurde), susținute de Pentagon. Noutatea era dezvăluirea legată de implicarea CIA. Apoi, David Ignatius, editorialist la The Washington Post, a citat ”un oficial din CIA” care spunea că ”rebelii susținuți de CIA ar fi ucis sau rănit 100.000 de militari sirieni și aliați, în ultimii patru ani”. Desigur, serviciile secrete americane aveau o ”datorie” față de Ignatius, cel care a a publicat primul informațiile despre discuțiile dintre Michael Flynn, primul consilier pentru Securitate al lui Donald Trump, și ambasadorul rus in SUA; au fost informațiile care au dus la mazilirea lui Flynn, o operațiune de manual în ce privește cooperarea dintre serviciile secrete, justiție și presă.

Episodul operațiunilor secrete din Siria este unul dintr-o lungă serie de dispute din care serviciile au ieșit învingătoare. Celebrul Raport Mueller al FBI a concluzionat că nu există dovezi despre o compliciatate între echipa de campanie a lui Trump din 2016 și Rusia, însă niciun agent FBI nu a fost tras la răspundere pentru ilegalitățile comise prin spionarea campaniei lui Trump și deschiderea fără temei a nenumărate anchete.

În ultimele sale luni la Casa Albă, președintele Trump a promis să declasifice o mulțime de informații. ”Oare președintele a fost împiedicat să facă asta de directoarea CIA Gina Haspel sau de șeful FBI Christopher Wray? Sau a fost doar una dintre amenințările goale ale lui Trump?”, se întreabă The American Conservative.

”Secretizarea este dreptul suprem al statului profund. Cu cât birocrații secretizează mai multe informații, cu atât guvernanții pot să spună mai multe minciuni. În acest fel, pentru guvernanți, posibilitatea de a nega și de a nu-și asuma responsabilitatea este mai prețioasă decât adevărul”. Cât despre solicitarea accesului la informații, verdictul instanței arată foarte bine că ”statul de drept” se rezumă la niște magistrați numiți politic care recită fraze goale prin care aproba mușamalizările federale. Mulți judecători federali se comportă le fel ca cei care aprobă toate amenzile pentru viteză date de poliția rutieră”.

”În 1798, James Madison spunea că «dreptul de a pune întrebări despre personalitățile publice și măsurile publice și de a comunica a fost numit pe bună dreptate singura garanție a celorlalte drepturi». Din păcate, ne-am pierdut acest drept. Regimul devine unul al impunității, în care oficialii nu mai plătesc pentru abuzurile lor. Nu este o problemă legată de un singur partid: democrații și republicanii au făcut echipă decenii la rând pentru a-i ține pe oameni în întuneric. Secretizarea masivă înseamnă că sistemul politic, indiferent de formele sale exterioare, este bazat pe încrederea oarbă în birocrație. Secretizarea generalizată ne arată că, la urne, oamenii nu fac decât să-și aleagă «mincinoșii supremi»”, încheie The American Conservative.