Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, numărul 3 ATP și favorit numărul 1, a fost eliminat, joi noapte, din optimile de finală ale turneului de tenis masculin ATP 500 de la Washington, de sud-africanul Lloyd Harris, numărul 50 ATP.
Harris, 24 de ani, s-a impus în trei seturi cu 6-4, 1-6, 6-4, după două ore şi 11 minute de joc.
A fost prima înfruntare dintre spaniol şi jucătorul din Africa de Sud.
Totodată, pentru Nadal a fost al doilea meci jucat după ce s-a retras de la Wimbledon şi Jocurile Olimpice de la Tokyo.
La competiția americană, Rafael Nadal a câştigat miercuri primul său meci după eşecul în semifinale la Roland Garros, dar a avut nevoie de trei seturi şi de un tiebreak pentru a-l învinge pe americanul Jack Sock, în faţa căruia s-a impus cu 6-2, 4-6, 7-6 (7/1), în turul al doilea al turneului ATP de la Washington. După partida cu Sock, spaniolul a vorbit de dureri la un picior. „Meciul a fost foarte dificil. În primul set am jucat destul de bine, însă în setul secund am jucat câteva game-uri slabe. În plus, pe durata meciului am fost din ce în ce mai îngrijorat de picior. Durerea era puternică. În orice caz, adversarul meu a jucat foarte bine. Mi-a făcut viața grea pe teren”, a spus Nadal.
La turneul american nu participă liderul mondial Novak Djokovic şi nici elveţianul Roger Federer.