Aflăm cu întârziere, de la fostul ministru Nazare și de la fostul vicepremier Dan Barna, că premierul Cîțu a decis fără să consulte Ministerul Sănătății câte doze de vaccin are a cumpăra România.
DNA cercetează achiziția de vaccinuri. Reacții!
Fostul ministru de finanțe a avut obiecții asupra cantității enorme ce a fost comandată (120 de milioane de doze). A plătit acest curaj cu funcția. Dan Barna își asumă abia acum curajul de a atrage atenția că premierul a comis un abuz de putere chiar dacă, la noi, ca la nimeni, vaccinarea nu era în subordinea Ministerului Sănătății, ci în subordinea directă a premierului. Chiar și așa, importul de doze de vaccin nu putea fi considerat o decizie personală a premierului câtă vreme nu le plătea din buzunarul său.
Florin Cîțu s-a dat singur în primire: „Multe dintre vaccinuri le-am vîndut!”
Acum România face donații din cantitatea enormă ce a fost cumpărată. Unele sunt false donații, alte posibile infracțiuni. Unul din guvernele de pe lista beneficiarilor donațiilor a comunicat că, de fapt, a plătit dozele care aici, în țară, au fost prezentate ca donații.
Cine a luat comisionul pentru comanda cu privire la cele 120 de milioane de doze? Cine a încasat plata despre care vorbește acel guvern? DNA nu are verde să intervină. Președintele țării cauționează aceste abuzuri? O fi chiar complice?
Abia acum DNA a deschis o cercetare in rem cu privire la achizițiile sanitare din prima parte a pandemiei, o tărășenie ce s-a derulat sub premierul Ludovic Orban.
La fel se va întâmpla, cândva, cu achizițiile de doze de vaccin și transformarea lor în „donații”. Ce speranțe își fac oare cei care au fost la butoanele acestei afaceri cusute cu o ață gri, extrem de urât mirositoare? Ață gri, nu chiar albă, pentru că există o recomandare a OMS ca țările care se află în fața celui de-al doilea rapel să-și doneze surplusul de doze. Surplusul, dar iată că la noi acest surplus (ditamai surplusul!) a fost creat printr-o decizie discreționară a premierului, nu prin renunțarea la cel de-al doilea rapel (a treia vaccinare).
Zeci de mii de doze de vaccin ajung la gunoi
Același vicepremier Dan Barna declară că autoritatea care s-a opus constant pregătirilor pentru valul patru a fost premierul însuși. A făcut această declarație pentru că premierul tocmai a cerut o anchetă care să lămurească cine e responsabil pentru slaba pregătire a sistemului nostru sanitar în așteptarea iminentului val patru. Barna a dezvăluit declarații de cabinet ale premierului în care acesta le spunea miniștrilor că nu aveau ce discuta despre acel val.
Dat fiind că valul patru, după cum putem constata, face sesizabil faptul că un procent important din cei vaccinați se pot infecta și pot face forme severe ale bolii, acest „Nu avem ce discuta” devine mai mult decât suspect. Anumite guverne au ales să treacă prin valul patru fără să mai dezlege câinii panicării. Ce face acum premierul Cîțu e pe dos, alimentează o nouă stare de panicare a populației.
Vaccinarea condusă de premier, cu o campanie publicitară încărcată de metafore lălăite, care nu spuneau nimic concret despre imunizare, a fost un eșec major, ascuns prin decizia președintelui Iohannis și prin complicitatea masivă din media. Consecința? Avem un val patru mai agresiv decât ne-am așteptat. Toate acestea vor fi decontate curând. Cîțu e convins, acum, că decontul nu-l va atinge câtă vreme va mai fi premier. Câtă vreme? Iohannis îi comunică de la ONU că va rămâne premier până în 2024.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Citu stie ca in Romania nu exista limite. La nimic…