Războiul financiar-economic

Decarbonizare? Cât are să scadă cererea de gaze? De două ori? OK. Vom creşte preţul gazelor de nouă ori.

Nu s-au gândit ecologiştii că politicile de reducere bruscă a consumului de combustibili fosili au să fie contracarate de furnizorii de gaze prin creşterea preţului? Pare că nu s-au gândit. Iar pe această lipsă de capacitate de anticipare a politrucilor s-au bazat cei care pot specula o criză economică: inflaţie globală plus turbulenţe sociale.

Dacă o asemenea turbulenţă globală a putut fi simulată pe computer? Din câte ştim, în ultimii zece ani, s-au tot făcut simulări ale unei situaţii globale în care fitilul ce provoacă totul era o pandemie. Totul? Adică un război urmat de o schimbare de paradigmă.

Ştim, de asemenea, că în epoca modernă, de la Napoleon încoace, războaiele au ajustat drastic paradigma social-economică. Acum, ajustarea cea mai drastică a fost enunţată (anunţată) de elita de la Davos. Iată, de pildă, după Al Doilea Război Mondial, noua paradigmă a transformat dolarul în principala monedă de rezervă a băncilor centrale. Această nouă ordine financiară a adus pe lume o paradigmă social-economică în care cei care fabricau dolarul erau mai tari decât cei care aveau bomba nucleară. Dacă ei ar fi devalorizat această monedă cu 20 la sută, toate rezervele băncilor centrale s-ar fi devalorizat cu 20 la sută, ceea ce înseamnă că ar fi trebuit să cheltuie cu 20 la sută mai mult ca să-şi procure produsele plătibile în dolari, dat fiind că o asemenea devalorizare este totuna cu o inflaţie globală.

Devalorizarea (mascată) s-a produs după criza financiară din 2009 şi acum, după pandemie, prin inducerea unei inflaţii globale proporţionale cu trilioanele de dolari (cel puţin 10,4) care au fost pompate în circuitele economice fără vreo acoperire economică. Decarbonizarea nu face decât să pună paie pe foc. Ea joacă rolul unui accelerator al crizei, pentru a scurta suferinţele războiului financiar-economic global.

La capătul războiului, armistiţiul va arăta cu totul altfel decât a fost acela care a impus dolarul ca principală monedă de referinţă.

Cei de la Davos ne-au anunţat că în viitor vom avea venituri lunare cât să fim fericiţi, în schimbul unui nou regim al proprietăţilor private. Acest regim este, deocamdată, nebulos. Dar, cu siguranţă, ni se spune, el va garanta că, sub noua ordine globală, ciclicitatea crizelor financiar-economice are să dispară şi va lăsa locul unui control perfect al fluxurilor financiare globale. Întrebarea-cheie ţine de proprietatea asupra resurselor naturale (petrol, gaze etc.). Ce fel de regim are a avea acest tip de proprietate? Ce fel de război îi va convinge pe aceşti proprietari să se lase controlaţi când stabilesc preţul produselor lor dacă ele vor avea o cerere mare?

Conflictele caracteristice ale paradigmei de după război au a se instala între proprietatea privată remanentă asupra acestor resurse şi proprietatea electronică (controlată) asupra lor.