Falimentul unei fabrici de vaccinuri anti-COVID: Nicio comandă

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a calificat acest acord drept un „moment de transformare” în demersul de diminuare a inegalităților…

De (C.T.)
Falimentul unei fabrici de vaccinuri anti-COVID: Nicio comandă

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a calificat acest acord drept un „moment de transformare” în demersul de diminuare a inegalităților…

Fabrica de vaccinuri Aspen din Africa de Sud riscă să se închidă deoarece nu a primit comenzi, a anunțat un director executiv, potrivit Reuters.

Este prima fabrică de vaccinuri anti-COVID din Africa, prezentată anul trecut ca un deschizător de drumuri pentru un continent în care nu s-au făcut foarte multe imunizări. Ea riscă să se închidă după ce nu a primit nicio comandă, a declarat un director al companiei.

Compania Aspen Pharmacare (APNJ.J) din Africa de Sud a negociat în noiembrie un acord de licență pentru a ambala și vinde vaccinul anti-COVID de la Johnson & Johnson (JNJ.N) și a-l distribui în Africa.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a calificat acest acord drept un „moment de transformare” în demersul de diminuare a inegalităților în ceea ce privește accesul la vaccinurile anti-COVID.

Având în vedere că doar o șesime dintre adulții din Africa sunt complet vaccinați, conform celor mai recente cifre ale OMS, acordul Aspen de a vinde un vaccin sub marca Aspen, Aspenovax, în toată Africa părea un pariu sigur.

Africa de Sud, care și-a vaccinat 30% din populație, pare, de asemenea, că se confruntă cu al cincilea val de infecții.

Cu toate acestea, fabrica nu a primit nicio comandă și riscă să se închidă.

„Nu s-a primit nicio comandă pentru Aspenovax. Dacă nu primim niciun fel de comenzi de vaccin, atunci este clar că nu va fi prea mult motiv să păstrăm liniile pe care le folosim în prezent pentru producție”, a declarat Stavros Nicolaou, director senior al Aspen, pentru Reuters.

Nicolaou a mai spus că, pe termen lung, obiectivul este de a trece la producerea altor vaccinuri. Problema este că firma a mizat pe comenzile inițiale pentru a câștiga timp pentru a stabili operațiunea.

„Dacă nu se acoperă acest decalaj pe termen scurt cu comenzi, nu se pot susține aceste capacități pe continent”, a spus el, într-un moment în care oficialii din domeniul sănătății declară că vor să vaccineze trei sferturi din populația continentului.

Obiectivul Uniunii Africane este de a produce la nivel local 60% din toate vaccinurile administrate în Africa până în 2040, față de 1% în prezent, iar mai multe astfel de fabrici sunt în curs de înființare.

„Dacă Aspen nu obține producția, ce șanse mai au celelalte inițiative?” a precizat Nicolaou.

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

  1. Zică cine ce-a zice, vaccinurile covid au faimă proastă. Au omorit și schilodit prea mulți oameni. Asta e.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.