Pedocriminalitate în Biserica catolică franceză. Se vor da despăgubiri de până la 60.000 de euro victimelor. Valoarea despăgubirilor va fi evaluată în funcție de gravitatea actelor de violență sexuală, de gravitatea „deficiențelor” Bisericii și de „gravitatea consecințelor asupra sănătății”.
Președintele Instanţei independente însărcinată să recenzeze şi să despăgubească victimele (INIRR), Marie Derain de Vaucresson, a declarat că pe 31 mai erau 736 de victime care au contactat organismul, dintre care „puțin peste jumătate cereau de la bun început despăgubiri financiare”.
Despăgubirile nu prevăd „o sumă minimă”, dar pot ajunge până la „suma maximă” de 60.000 de euro, o sumă care se situează „la limita superioară a despăgubirilor din justiția civilă”, subliniază Marie Derain de Vaucresson, potrivit Le Figaro.
Pentru a-și rafina abordarea, INIRR a construit o „scală pentru gravitatea situației”. Prima scală evaluează gravitatea actelor de violență sexuală, cea de-a doua măsoară gravitatea „deficiențelor” Bisericii, iar cea de-a treia evaluează „gravitatea consecințelor asupra sănătății” fizice, mentale și sociale.
După ce un „referent” va întocmi o sinteză cu victima, un colegiu format din 12 experți se va pronunța asupra cererii, înainte de a trimite dosarul la Fondul de ajutor și de luptă împotriva abuzurilor asupra minorilor, fond creat de episcopie, care va efectua transferul.
Marie Derain a precizat că, până la 10 iunie, INIRR va transmite Fondului primele 10 cazuri asupra cărora să se pronunța.
Plafonul de 60.000 de euro este același cu cel propus de Comisia pentru Recunoaștere și Reparații (CRR), care se ocupă de cazurile dintre institutele catolice și victimele lor.
Cele două organisme au fost create ca urmare a publicării în toamnă a raportului lui Jean-Marc Sauvé, care a documentat amploarea pedocriminalității în Biserică din 1950 încoace.
Concluziile unei anchete de amploare au fost date publicităţii anul trecut. Ancheta arăta că peste 200.000 de copii au fost abuzaţi de clerici din Franţa, în 70 de ani. Jean-Marc Sauve, preşedintele comisiei care a făcut raportul, spunea că Biserica a manifestat indiferenţă ani întregi în ceea ce priveşte abuzurile, preferând să se protejeze pe sine şi nu victimele, multe dintre acestea având vârste cuprinse între 10 şi 13 ani.
Perioada de vârf a abuzurilor a avut loc între 1950 şi 1970, a precizat comisia în raportul său, cu o creştere din nou a cazurilor la începutul anilor 1990.
A demisionat un papa neamt pentru tolerarea pedofiliei in biserici, asa ca, lasa-ne cu minciunile seminariste ! Doar razboaie, inchizitie si molime a adus biserica in cei 2000 de ani din zecile de milioane de ani de existenta ale omenirii.