Spionii ruși chefuiesc la Carul cu Bere ceva de speriat

E hilar să împarţi subtilitatea politicului în stânga şi dreapta şi să catadicseşti a categorisi drept fiinţă tocmai materialitatea fiinţei pentru a da lovituri mortale spiritului sau pentru a te folosi de acesta în caz de forţă majoră. Trăind sufocate de prejudecăţi şi mofturi estetice, trăind după jaloane trasate de culturalii desueţi care instrumentează cu sârg mitul, prejudecata şi discursul sforăitor, fiinţele ies de sub această tutelă sfidând istoria, sfidând statistica, sfidând aporia despre rudimentar.

Fiinţele nedesfăşurându-se unele din altele şi nefiind derivate, epocile lor nu se adaugă pe verticala iluzorie a frământaţilor desueţi şi nici nu se orizontalizează. Fiinţa este în universul plin de universuri un simultan, e un eveniment mare cuprinzător de epoci şi de lucrul cel nou. Fiinţa alcătuieşte evenimentele pe potriva ei ea nefiind nici veche, nici nouă, nici recentă, fiind doar un fiind al enciclopediei pe care ea, enciclopedia, îl desfăşoară pe potriva gramaticilor sale.

Lucrul cel nou se regăseşte în inventarul enciclopediei care nu este altceva decât eveniment mare al simultaneităţii căci curgerea prin conul de lumină al evenimentelor nu se face prin adăugare sau prin derivare, curgerea în universul plin de universuri fiind un exerciţiu al simultaneităţii.

Așa că, uite ce tevatură! Viața? Ce e viața? Un ocean de povești, asta e viața, un ocean. Te pierzi așa, în largul oceanului, printre sute, printre mii de povești. Nici nu mai știi care sunt adevărate și care nu, parcă mai are vreo importanță? Uite, eu, să vă zic, eu am pățit-o, Pitoșkin s-a luat de viața mea, uite-așa s-a luat. M-a vălurit bine de tot, de fapt, mai bine zis, mai precis, mai bine spus. Dar ce poveste vă spun eu? Îl cunoașteți? Ba bine că nu. Îl știți bine. Pitoșkin m-a vălurit într-un fel anume, nemaiîntâlnit până la el, jur că nu mint.

M-a întors pe dos. Mi-a dat aripi. Mi-a scris pe Facebook, la superlativ, s-a ținut de mine pe Twitter, ce nebuneală. Am intrat într-o altă eră, așa zicea, cu aplomb, ia seama, amice, să nu zici că nu ți-am zis, ai grijă la frecvența universală. Totul e vălurit, ai băgat de seamă, hei, unde caști gura, auzi ce-ți spun, vino cu mine, hai cu mine, ține-te după mine!

Așa striga Pitoșkin, un ins imposibil, ieșit de nicăieri, apărut dintr-odată, ieșit dintr-o reclamă, dintr-o carte de aventuri, din bârfe, din bancuri, din reviste jerpelite, din emisiuni de televiziune rătăcitoare prin spațiul cosmic, dintr-un tomberon sau dintr-un butoi așa, ca Diogene. Un butoi de murături, altfel cum, nu încape nici o îndoială! Da, din spațiul cosmic a venit, ce să mai vorbim?! Spațiul cosmic? Nu e de mâncat.

Așa, printre cartofi prăjiți, printre fripturi, printre pahare de vin, fetească neagră, se înțelege, spațiul cosmic pierde dimensiunea aia imposibilă, se umanizează, frate, dar frate, să mai bem un păhărel, hai noroc frate. Mi-a zis unchiul Pompiliu, spațiul cosmic se vălurește așa ca un val, înțelegi cum devine spațiul ăsta, hai noroc.

Fetească neagră, mmmm, ce să mai vorbim. Tocmai din această pricină, postmodernismul sau galeeanismul, un imaginat, nu sunt nici pe departe arta de a citi în cheie proprie textele vechi ci este un exerciţiu de simultaneitate care ar vrea să-şi revendice argumentul fiinţei. Argumentul fiinţei folosit nu doar pentru a denumi lucrul cel nou dar şi pentru a-l întemeia spune că fiinţa este evenimentul mare nefiind însă ea însăşi centrul.

Nici nu vrea fiindul să fie centru de vreme ce obtuzitatea euclidiană nu este măsura lui. Pornind să ia cu asalt spiritele care se hrănesc din plin cu iluzii, desueţii de toate rangurile proclamă încremenirea în proiect dovedindu-se de fapt instrucţiuni ale acestei încremeniri, încremenirea în proiect neexistînd pentru că fiinţa este un eveniment mare care fracturează totalitatea enciclopediei, epoca încremenită nefiind astfel decât la suprafaţă.

Reclamând arestarea în proiect ca şi primitivismul fiinţei, referenţii îşi revendică lipsirea de acţiune şi slaba lor priză la istorie, ascuzându-şi neputinţa pe potriva epocii care i-a născut şi cultivat şi îngurgitat hulpavnică. Așa că, în timp ce socialiștii, liberalii, useriștii, țărăniștii, conservatorii, uneperiștii, auriștii, conțipiștii noștri dragi de ei șparlesc din avutul național, spionii ruși chefuiesc la Carul cu Bere. Asta e, nenicule !