Diavolul, politica și madam Calomfirescu – Sf Politic

Maxim, profesorul de muzică, i-a dedicat pelerinului Balthazar o simfonie la care lucra de ani de zile, pe șest, să nu afle alde Țăndărică, Eminem, Elvis, Sting, Santana. Domnişoara Elvira i-a brodat o pernă. Klaps, antrenorul de la bazinul municipal de înot, a inventat un nou stil pe care l-a numit balthazarswimming. Ofelia, sora şefă de la sanatoriul Carol al II-lea, a compus o scenetă despre viaţa pelerinului pe care urmau s-o joace chiar pacienții din sanatoriu. În tot acest timp, primarul Barzulis se dădea de ceasul morţii. Nu ne înghiţisem niciodată. În campania electorală îl criticasem în Tribuna Poporului cu multă asprime. Acum părea să cocheteze cu ecologiştii pe ascuns şi întreţinea relaţii strânse cu avocatul Luigi. Acesta ar fi dat şi luna de pe cer numai să vadă închis clubul nostru. Cu un an în urmă, când încă se mai număra printre membrii noştri, ne-a făcut de ruşine la concursul de vară al mâncăcioșilor. E de-a dreptul curios cum de nu ne-am dat seama de la bun început că-i un trişor şi un pezevenghi. În timpul întrecerii, avocatul Luigi a băgat în sân un ditamai claponul, chipurile l-ar fi înfulecat, ha, ha, ha. Spera astfel să obţină un punctaj maxim care să-i netezească drumul către fotoliul de preşedinte al clubului, ha, ha, ha. Acum, aflând de pregătirile noastre, avocatul ne-a şicanat în toate felurile. A încercat să ne fure artificiile. A spart cauciucurile maşinii de stins incendii. A trimis nişte scrisori obscene poetesei Carmen încercând să imite semnătura doctorului Spiridon. L-a căutat la telefon pe Balthazar vrând să-l determine, ce măgar, să-şi amâne apropiata vizită. Ne-a furat profilul de pe Facebook și a creat niște pagini false, ca și cum ar fi fost paginile primăriei, în care ne-a porcăit cu nerușinare. Pelerinul Balthazar trecea prin orăşelul nostru aproape în fiecare an. Hălăduia pe întregul mapamond, umbla de acolo, colo. Avea relaţii misterioase cu diverşi conducători spirituali, cu politicienii momentului, cu răzvrătiţii sfârşitului de secol. Unii îl bănuiau că practică magia neagră. Alţii, dimpotrivă, susţineau că Balthazar s-ar ocupa de magia albă. Existau şi opinii potrivit cărora pelerinul şi-ar fi vândut sufletul diavolului sau demonului apelor şi că acum făcea pe cărăuşul între Iad şi Pământ, o grozăvie. Oricum ar fi fost, Balthazar avea asupra noastră o influenţă covârşitoare. Ne îndeplinea dorinţele cele mai năstruşnice. Ne povestea lucruri nemaiauzite. Ne desluşea secretele mai-marilor zilei. Prin el vedeam lumea cu alţi ochi, ne pregăteam să ieșim în larg. Pitoșkin făcea pe nebunul. Stăteam la Capșa pe terasă. Ne uitam după gagici. Și cine mă rog e Balthazar ăsta al vostru? Ești gelos? Sunt gelos, da, de o mie de ori da! Așa striga Pitoșkin. Voia să fie vedeta principală. Voia să-l urmăm necondiționat. Voia să-i ia fața lui Iohannis. Să-l umple de invidie pe Ciucă. Să-l ia în derâdere pe Ciolacu. Să-i tragă clapa lui Cioloș. Venise de peste ocean să ne arate calea, să caute adepți. Iar noi, nerecunoscători, alergam după Balthazar. Madam Calomfirescu ne-a dojenit foarte. Se dădea mare c–ar fi într-un clenci amoros cu Ludovic Orban. Auzi la ea, comedie politică!