Ofiţeri ai Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) şi ai poliţiei ucrainene au descins marţi dimineaţa la celebra mănăstire ortodoxă Lavra Pecerska (Lavra Peşterilor) din Kiev, parte a unor operaţiuni menite să contracareze „activităţile subversive ale serviciilor speciale ruse”, a anunţat SBU, informează Reuters.
Complexul monahal Lavra Pecerska din Kiev, vechi de 1000 de ani şi care se întinde pe o suprafaţă foarte mare, face parte din patrimoniul cultural al Ucrainei şi în prezent este sediul principal al Bisericii Ortodoxe Ucrainene afiliate Patriarhiei Moscovei.
„Aceste măsuri au fost luate ca parte a activităţii sistemice a SBU pentru contracararea activităţilor distructive ale serviciilor speciale ruse în Ucraina”, a precizat SBU într-un comunicat.
Potrivit SBU, percheziţiile sunt menite să prevină utilizarea mănăstirii drept „centru al lumii ruse” şi au fost întreprinse pentru a îndepărta suspiciuni „cu privire la utilizarea acestui spaţiu ca refugiu pentru adăpostirea de grupuri de sabotaj şi de recunoaştere, de cetăţeni străini şi ca depozit de arme”.
SBU nu a anunţat care a fost rezultatul acestor raiduri.
În luna mai, Biserica Ortodoxă Ucraineană afiliată Patriarhiei Moscovei a rupt relaţiile cu Biserica Ortodoxă Rusă după declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei şi a condamnat sprijinul acordat de Patriarhul Kirill, capul Bisericii Ortodoxe Ruse, pentru ceea ce Moscova numeşte „operaţiune militară specială”.
Ucraina şi Occidentul subliniază că acesta este un război de agresiune neprovocat.
Un sondaj de opinie din 2020 al Centrului Razumkov de la Kiev a arătat că 34% dintre ucraineni se identificau drept membri ai principalei Biserici Ortodoxe a Ucrainei, în timp ce 14% drept membri ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene afiliate Patriarhiei Moscovei.
În 2019, Ucraina a primit permisiunea liderului spiritual al creştinilor-ortodocşi la nivel mondial de a înfiinţa o Biserică independentă de Moscova, punând în mare măsură capăt secolelor de legături religioase între cele două ţări.
SBU (Security Service of #Ukraine), National Police, & National Guard raided the Kyiv-Pechersk Lavra Monastery. Appears there are some #Kremlin agents & spies working in the heart of #Kyiv. That #Russia would infiltrate a religious institution is no surprise. pic.twitter.com/xTiqiUZg8n
— Igor Sushko (@igorsushko) November 22, 2022
SBU raids Moscow Patriarchate-controlled Kyiv Pechersk Lavra monastery complex in Ukrainian capital
SBU says it’s checking reports on the use of Moscow Patriarchate’s church premises for hiding sabotage groups, foreign citizens, storing weapons.https://t.co/cp5ZC7UyFO pic.twitter.com/jy9e2osfcE
— Euromaidan Press (@EuromaidanPress) November 22, 2022
The Security Service of Ukraine conducts a search in Kyiv-Pechersk Lavra
The territory of the monastery has been cordoned off, the special services are checking the premises of the lavra.
Earlier, the SSU opened a criminal case on „justifying the military aggression of Russia”. pic.twitter.com/L62OfMAz8Z
— NEXTA (@nexta_tv) November 22, 2022
@Paulian Ionescu: avand in vedere greselile gramaticale cred ca ar trebui sa iti schimbi NIK-ul. Ceva cu „-ov” sau „-ici” la urma.
„-escu” nu ne convinge.