BLOCNOTES

E adevărat că avem un tratat separat de asistență militară cu Ucraina? De aceea, declara Klaus Iohannis că “Ucraina ne apără”? Și atunci NATO ce mai face? Sau suntem colonia coloniei?

BLOCNOTES

E adevărat că avem un tratat separat de asistență militară cu Ucraina? De aceea, declara Klaus Iohannis că “Ucraina ne apără”? Și atunci NATO ce mai face? Sau suntem colonia coloniei?

De obicei, folosesc blocnotesul pentru schițe, acum aștern pe hârtia lui câteva idei răzlețe.

*

Zilele trecute berlinezii au ieșit în stradă ca să demonstreze împotriva deciziei guvernului federal de a livra tancuri Ucrainei. În apropierea ambasadei Rusiei, cineva a instalat un tanc T-72 rusesc, distrus, cică, de ucraineni pe front. Contestatarii l-au acoperit cu flori roșii așa cum românii, în primăvara lui 1999, au acoperit cu flori gardul ambasadei iugoslave de la București, în timp ce avioanele NATO ne survolau, cu acordul guvernanților români, în drum spre Belgrad, ca să-l bombardeze. Eram și eu acolo din solidaritate cu poporul sârb și schijele mi-au trecut pe la urechi.

*

Domnul Vasile Dâncu, deputat, fost ministru al apărării, și-a aranjat, pe 2 martie 2023, într-o sală din Palatul Parlamentului, o ceremonie personală: primit în cadru festiv decorația pe care i-a conferit-o în august anul trecut Volodimir Zelenski, “pentru contribuția la consolidarea cooperăriii și … bla, bla, bla și bla, bla, bla”. Oare în octombrie, când a demisionat, domnul Dâncu știa că ucrainienii dragau canalul Bâstroe? Și, dacă a aflat abia acum, de ce și-a mai aranjat această ceremonie ridicolă?

*

E adevărat că avem un tratat separat de asistență militară cu Ucraina? De aceea, declara Klaus Iohannis că “Ucraina ne apără”? Și atunci NATO ce mai face? Sau suntem colonia coloniei? Trebuie să ne supunem tuturor pretențiilor Ucrainei? Și dacă ne pretinde să mergem să luptăm pe frontul lor? Cum se simt generalii români atunci când ucrainienii le cer să-și pună ochelari ca să vadă mai bine dronele rusești care, cică, ar survola teritoriul României?

*

Citesc în presa de limbă franceză: “Fostul prim ministru israelian Naftali Bennett a declarat în mai multe rânduri că Ucraina ar trebui să conformeze cererilor Moscovei cel puțin în acest domeniu: Kievul trebuie să distrugă toate simbolurile naziste pe care le exhibă. Din cauza refuzului Kievului, Israelul a decis să nu livreze arme Ucrainei”. Sunt curios dacă ambasadorul României la Tel-Aviv, domnul Radu Ioanid, fiu de comunist, cetățean american și fost curator la Muzeul Holocaustului din Washington are ceva de comentat. Sau dacă Alexandru Florian, directorul Institutului pentru Studierea Holocaustului în România “Eli Wiesel”, care se luptă cu amintirea intelectualilor români interbelici Mircea Vulcănescu sau Nichifor Crainic, nu e deranjat de numeroasele statui ale nazistului Stepan Bandera, care “împodobesc” piețele orașelor din Ucraina.

*

Am fost coleg cu Seymour Hersh la The New York Times și apoi la The New Yorker. I-am admirat scriitura și onestitatea “au dessus de tout soupçon” (deasupra oricărei suspiciuni), cum spune francezul. Laureat al premiului Pulitzer pentru ancheta sa în legătură cu masacrarea de către militarii americani a civililor vietnamezi din satul My Lai, admirat pentru curajul dezvăluirilor privind torturile la care au fost supuși tot de americani prizonierii irakieni de la Abu Ghraib, a acuzat direct Casa Albă, pe Joe Biden, Victoria Nuland, Anthony Blinken și John Sullivan, că au pus la cale distrugerea conductelor de gaze din marea Baltica, Nord Stream și Nord Stream 2. Funcționarii americani au negat. Suedezii, care au organizat o anchetă, au declarat că, din motive de securitate, nu pot dezvălui rezultatele. Biden declara la Varșovia: vom apăra cu orice preț teritoriul NATO!” Dar dacă este adevărat că americanii au atacat Germania, un aliat din NATO? România este un aliat sau doar un teritoriu ocupat de o populație? Ce se va întâmpla dacă România, care are un tratat militar separat cu Ucraina, se va implica direct în conflictul din țara vecină?

n.red- Articolul a fost scris pe 2 martie 2023

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

  1. @Eugen Mihaescu : citez: „Ce se va întâmpla dacă România, care are un tratat militar separat cu Ucraina, se va implica direct în conflictul din țara vecină?” 1. cine a-ncheiat un tratat militar cu Ucraina? Nu-ntreb „si de ce?”, fiindca tipu-i un tradator: Ucraina ocupa teritorii ale Moldovei istorice, de românii careia-si bate joc. 2. din partea unor Ciuca-Johannis si restului de la Bucuresti, nici nu se poate astepta lumea la altceva. Situatia dateaza din decembrie 1989 si-a devenit o boala cronica.
    Fiind vorba de-o metastaza ciudata, fiindca nimeni nu moare de ea. De-mbogatit, însa, toti metastaziatii se-mbogatesc. Pe, apropo, spezele românilor si ucrainienilor de rând. 3. în Franta, fiindca-i vorba si de ea-ntr-un text pe care-l salut din toata inima, e si-un Arno Klarsfeld, ai carui parinti, „vânatori” de nazisti, erau evrei basarabeni. Klarsfeld vorbind si el, si public, de Bandera, la tv si pe retelele sociale. A fost primit si la Elysée. Numai c-a avut de-a face cu Macron. Lucrurile se cunosc. Asa ca se-asteapta macelul omului de rând de catre aceiasi nazisti care-i ard si crucifica de vii pe rusofonii din Ucraina. Simplu, cu alte cuvinte. Z! (fiindca-i singura sansa a Europei).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.